Jurnal

Amazing

2010-11-09T20:59:00.001+02:00

Mai multe la http://stephenwiltshire.co.uk/

2010-11-06T21:28:00.000+02:00

Ce e mai bine, să fii nebun sau să fii prost?

Românica

2010-10-24T20:12:00.001+03:00

A fost odată

2010-10-20T20:26:00.001+03:00

A fost o vreme când împărţeam aproape totul: de la credinţe până la şosete. Acum, tot ce mai avem în comun sunt câteva amintiri, aproape uitate şi ele, cel mai des fugărite din câmpul conştiinţei voluntare.
Ciudat e acum că retrăiesc anumite stări din ultimele clipe din cauza despărţirii unor prieteni, copie fidelă a noastră. Revăd greşeli, resimt regrete, reaud minciuni copilăreşti. Nici măcar ei nu mai au vreo şansă.

Dilemă

2010-10-20T10:36:00.001+03:00

Unde o fi bunul simţ?

Fragment de suflet

2010-10-13T15:28:00.000+03:00

October & April

2010-10-09T11:27:00.001+03:00

.

2010-10-06T20:04:00.000+03:00

În mod clar, uneori, aparenţele înșală.

Aparenţă

2010-10-01T18:11:00.002+03:00

Atât de optimiste suntem încât îi molipsim şi pe ceilalţi. Râdem şi vedem o glumă în orice mişcă şi articulează. Cântăm şi dansăm ca şi cum am fi singure în încăpere. Dintr-o privire, ne citim gândurile şi zâmbim cu înţeles. Cine ne vede astfel gândeşte că suntem lipsite de orice grijă şi că viaţa ne e extrem de frumoasă pentru că suntem tinere şi lipsite de obligaţii, responsabilităţi, probleme.
Şi totul e perfect…
Da, totul e perfect până când ajungem acasă, închidem uşa camerei şi privim singurătatea în ochi. În acel moment, trăsăturile chipului se schimbă cu 180°, ochii se întristează iar zâmbetul larg se transformă într-unul de resemnare.
Ziua se încheie cu speranţa că mâine, la întoarcerea acasă, vom reuşi să păstrăm mai mult din zâmbetul optimist.

Doamne, daca-mi esti prieten

2010-09-29T22:02:00.001+03:00

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare

Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Spiridon Popescu

Unei vuvuzele dragi

2010-09-28T21:00:00.002+03:00

După ce mi-am propus de mai multe ori să scriu despre ea (fără succes însă), acum m-am convins că ar fi cazul să concretizez gândurile în cuvinte şi propoziţii.
De aproximativ 2 ani ne mâncăm sufletele reciproc. Ne-am certat, nu ne-am vorbit cu săptămânile, ne-am prefăcut că nu ne interesează de soarta celeilalte, ne-am aruncat cuvinte usturătoare…toate astea ducând la formarea unei frumoase prietenii. Suna ciudat probabil însă…
Vedeam una la cealaltă defecte care ne deranjau în mod deosebit, fără să putem conştientiza o bună bucată de timp că, de fapt, semănăm atât de mult. Atât de mult încât era aproape enervant. Am avut ocazia astfel să ne privim oarecum din exterior şi să realizăm încă o dată cine suntem.
Pentru că o am atât de mult alături zilnic (da, da, zilnic am zis!) nu pot să n-o îndrăgesc şi să n-o iubesc. E specială prin delicateţea ei, prin naturaleţea şi inocenţa care o însoţesc la fiecare mişcare, prin frumuseţea observată la prima vedere si cea ascunsa, mult mai valoroasă decât cea dintâi, prin sinceritatea naivă, prin inteligenţa deosebită (cultivată pe pământul excelenţei în educaţie), prin umorul caracteristic, prin sufletul nepătat şi intenţiile bune, prin stăpânirea de sine şi forţa nebănuită pe care o ascunde. E deosebită pentru fiecare persoană care o cunoaşte şi în special pentru prietenele ei, printre care am norocul să mă număr.
Se recunoaşte instant prin ochii de prinţesă egipteană şi prin zâmbetul cald. Greu de găsit în mulţime astfel încât trebuie avut grijă de ea pentru că o asemenea valoare nu e de pierdut.
Mulţumesc mult vuvuzică răcoricioasă, delicioasă şi bunăcioasă! Mulţumesc pentru fiecare cuvânt de încurajare şi pentru fiecare moment în care mi-ai fost alături.
Te iubesc mult mult şi nu uita că, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău, TU nu te schimbi în esenţă, ci rămâi acelaşi om bun, acelaşi copil minunat, aceeaşi femeie puternică şi deosebită.

Clipe

2010-09-27T19:56:00.003+03:00

…astfel, furia şi suferinţa m-au condus spre acest monstru nenorocit: ura. Aşa că am urât. Cu toată fiinţa mea. Contrar aşteptărilor, însă, ura nu mi-a diminuat din durere. Dimpotrivă.
Astăzi am avut o revelaţie. O clipă a durat până să-mi dau seama cât urăsc de fapt ura şi câtă energie îmi consumă. O clipă de înţelepciune a fost suficientă. Am realizat cât de mult întuneric s-a aşezat peste sufletul meu într-un timp atât de scurt. Mi-a dat seama ca urât e antonimul frumosului. Mi-a părut rău şi m-am întristat. Încă o clipă mi-a adus răspunsul. O clipă petrecută în raiul inocenţei despre care aproape uitasem însă căruia adâncul firii mele îi ducea dorul. Iar raiul îmi cerea iubire. Pentru că raiul îmi oferea iubire. Şi atunci am decis să fac un târg cu viaţa. Voi arunca tot întunericul departe de simţurile mele, iar locul gol, proaspăt şi curat îl voi umple cu multă iubire. Pentru că acea clipă de rai m-a făcut să înţeleg: în timp ce ura duce doar la suferinţă, iubirea dăruită poate însemna fericire. Iar eu merit să fiu fericită. Iar atunci când sunt fericită, zâmbesc, iar atunci când zâmbesc sunt mai frumoasă. O clipă petrecută în braţele îngerilor şi totul s-a schimbat. Mi-a fost dor de dulcele rai şi am găsit aici toate răspunsurile. E oaza mea de linişte, de bucurie şi satisfacţie. Aripile lor mă poartă spre înţelepciunea şi răbdarea cerului. E atât de bine…
Am împărţit întreaga zi zâmbete. Nu m-au costat absolut nimic. Am primit în schimb mai multe zâmbete şi în interiorul meu s-a mişcat ceva. Fiecare zâmbet a durat o clipă însă buna-dispoziţie m-a urmat până seara târziu.
Mă întreb acum: de ce am pierdut atâta timp iubind un om ce nu-mi voia iubirea şi de ce am ales să urăsc în loc să uit? De ce, când există atât de multe suflete ce se bucură şi au nevoie de iubirea pe care le-o dăruiesc?
Şi iubesc, şi vreau să iubesc pentru a putea zâmbi. Pentru că zâmbetul e absolut minunat. Şi pentru că o clipă poate schimba atât de multe.

Your ghost

2010-09-23T13:20:00.000+03:00

Necunoscutului

2010-09-19T18:41:00.002+03:00

Te uiţi în ochii mei: adâncă ţi-e privirea,
Albaştri-s cum e cerul senin în zi de vară.
Aşa că te-aş ruga să-ţi ţii în frâu uimirea:
La fel au fost priviţi: e-a zece mia oară.

Asculţi cu patos vocea-mi ce cu poveşti te-ncântă,
Te temi să deschizi gura ca nu cumva să tac:
Îţi place, te înfurie, te-atrage, te frământă,
Eşti ca şi alţi o mie, la fel ca ei, sărac.

M-atingi, cu frică parcă, crezi că-s din porţelan,
Fiori trezesc în trupu-ţi de fiecare dată,
Mă simţi perfect sculptată ca Venus din Milan.
Ca tine, sute fost-au, cu suflarea tăiată.

Îndrăgostit de mine, te pierzi mereu cu firea,
Neregulat se zbate izvorul vieţii tale;
Pasiune şi dorinţă, doar eu ţi-s împlinirea!
Urmat-au înaintea-ţi, chiar zeci, aceeaşi cale.

Şi mă iubeşti, statornic, mă vrei pe veci cu tine,
Mireasă, apoi mamă, îmbătrânind frumos,
Întreaga mea fiinţă doar ţie-ţi aparţine.
Tot aşa au crezut cam încă 5: pe dos.

*

Să mă-nţelegi, s-asculţi, să fim din doi doar unul,
În pas egal: nici unul să nu fie stăpânul,
Să fii, aşa cum eşti, bucata ce-mi lipseşte,
Să fim chiar mai presus de orice om doreşte.

Şi da, e mult mai mult decât priviri şi vise,
Mai mult decât iubire; e fără uşi închise.
Şi te aştept pe tine; şi nu cred în poveşti.
Nu te cunosc, dar ştiu că o să mă găseşti.

so very very much :D

2010-09-16T18:55:00.000+03:00

Hate You

2010-09-14T22:26:00.002+03:00

Don't take it too personal because it is.

Operaţie

2010-09-13T18:49:00.003+03:00

Ajutor! Ajutor!
Am nevoie de un medic!
Domnule doctor, nu vă uitaţi halatul!
Diagnosticul? Tumoră malignă.
Unde? Domnule doctor, deja intrăm în detalii intime.
De obicei, nu-mi dezvălui sufletul atât de uşor…
Dar fie, pentru că aveţi halat…
Puteţi face ceva?
Operaţie?
Mă tem de riscuri… Mă tem pentru celulele sănătoase… Ştiţi, sufletul meu nu e chiar atât de mare…
De fapt, ştiţi ce?
Tăiaţi tot!
Oricum e mai bine decât să rămână vreo urmă.
Da, ştiu, se extinde rapid.
Am mai suferit o intervenţie…
Dar, veniţi mai aproape să vă spun…nu avea halat…
Cred că de asta a revenit…
Familia? Prietenii?
Da, sunt toţi alături de mine.
Vor avea grijă ca totul să decurgă cum trebuie de data asta.
Domnule doctor, un singur lucru vă rog:
Halatul, să nu vă uitaţi halatul!

What's left

2010-09-12T16:14:00.003+03:00

Un nou început

2010-09-12T12:32:00.002+03:00

Septembrie. Cum nu s-a mai întâmplat de mult, toamna şi-a intrat în drepturi imediat ce i-a venit rândul.

Frigul şi ploaia au dat atmosferei o notă de melancolie şi tristeţe imposibil de evitat. Bacovia mi-a sunat în cap în fiecare dimineaţă.

Mâine e prima zi a unui nou început. Un început dorit şi aşteptat, un început plin de speranţă dar şi de temeri. Am dat anii înapoi ca să regăsesc starea ultimei zile de vacanţă. Emoţiile însă nu mă mai cuprind iar aşteptarea nu mai e plină de nerăbdare. Simt în schimb un aer diferit şi singurul cuvânt care-mi vine în minte pentru a-l descrie e „adult” însă e doar o impresie. E prea devreme.

Imaginea unei reflexii în oglindă, vechi de 14 ani îmi apare în faţa ochilor închişi. Uniforma cu sorţ albastru cu buzunare dantelate, fundiţele mari şi albe din părul tuns scurt, ciorăpeii şi pantofii noi: toate astea aşezate pe un trup slăbuţ de fetiţă. Ochii mari şi albaştri studiază fiecare detaliu, însoţiţi de un zâmbet timid, inocent, şi de bătăi puternice in piept. „Să nu uităm nimic!”, spune mama. Ghiozdanul roşu plin de caietele nescrise, florile…suntem gata.

Mâine dimineaţă nu va mai fi uniforma şi nici măcar florile nu vor mai fi. Aceeaşi ochi însă, mari şi albaştri, vor privi în aceeaşi oglindă de pe hol iar buzele vor schiţa un zâmbet. În geantă, câteva foi şi un pix. E un drum atât de diferit cel pe care pornesc şi într-un mod ciudat, acest lucru îmi dă atât de mult curaj. E, poate, decizia care îmi va schimba viaţa.

E un început cu totul nou. E prima pagină.

Suntem gata.

Curiozitate

2010-09-11T15:14:00.001+03:00

Cum poate cineva care a mâncat Milka multă vreme să poată mânca ciocolată Clever şi să-i placă? De fapt, poate?

Plec

2010-09-03T16:23:00.001+03:00

Plec din nou. Plec pe Martele meu. E singurul loc pe care nu l-ai poluat cu prezenţa. Îmi caut pentru a mia oară liniştea pierdută în ţinutul fantomelor. Va fi bine. Ştiu că va fi bine. Am fugit de atâtea ori; voi fugi iar. De data asta însă, voi fi doar eu: eu faţă în faţă cu gândurile mele, eu faţă în faţă cu cimitirul speranţelor; eu faţă în faţă cu dorinţele dezbrăcate de aparenţe. Fără frică, fără să ascund nimic, fără să mă mai mint, fără să închid ochii şi să visez.
Voi închide porţile şi voi pune peceţi pe ele. Ca şi altădată, o poveste va rupe blestemul la asfinţit.

Grey's

2010-09-01T22:42:00.000+03:00

* Meredith: Stupid, corny, idiotic, I can't believe I did this. Stupid, loser, son of a ... I could be at home instead of ... oh. Stupid brainman.

* Derek: Meredith...
Meredith: Where have you been?! I've been waiting and waiting for you! And I did this stupid, embarrassing, humiliating, corny thing and I was just gonna tell you that this over here is our kitchen and-- and this is our living room... And over there - that's the room where our kids could play. I had this whole thing about 'I was gonna build us a house' but I don't build houses because I'm a surgeon! And now I'm here feeling like a lame-a** loser... I got all whole and healed - And you don't show up! And now it's all ruined cos you took so long to come home! And I couldn't even find that bottle of champagne!
(Derek holds up the bottle of champagne)
Derek: (Walking towards her) This is the kitchen? Living room? Little small... But the view is much better from here. And that's the room where the kids will play? Hm... Where's our bedroom?
Meredith: I'm still mad at you. And I don't know if I trust you. I wanna trust you but I don't know if I do so I'm just gonna try, I'm gonna try and trust you. Because I believe that we can be extraordinary together rather than ordinary apart, and I wanna be-- (Derek cuts her off by kissing her.)
(After the long awaited reunion kiss)
Derek: I have to go.
Meredith: What?
Derek: In order to kiss you the way I want to kiss you, in order to do more than kiss you, I need to speak to Rose. I want my conscience clear so I can do more than kiss you. Stay here. Don't move. Wait for me.

Poate

2010-09-01T00:35:00.004+03:00

[...]
Poate ca, dragul meu, la noapte voi dormi mai bine stiind ca stii.

Sau poate ca nu.

Am am am am si-un greu

2010-08-31T17:05:00.001+03:00

Nopti de rai

2010-08-30T20:26:00.000+03:00

What Goes Around, Comes Around

2010-08-29T11:39:00.001+03:00

Bilanţ

2010-08-26T01:20:00.001+03:00

Vara asta am aflat că:

• pot să iau examenul la psihodiagnostic învăţând doar 2 zile;
• degeaba învăţ încă 3 săptămâni pentru că, oricum, nu pot lua o notă mai mare;
• sufletele „pereche” sunt de înlocuit;
• pentru unii, a spune „mulţumesc” este extrem de dificil;
• sunt mai puţin scorpie decât îmi imaginam;
• piţipoancele sunt încă la modă;
• prietenia poate fi foarte fragilă;
• uneori, aparenţele înșeală;
• „Vraja mării” e de fapt un restaurant din Costineşti;
• dragostea „adevărată” şi „eternă” se poate stinge în aproximativ 2 luni (±);
• „nu voi renunţa niciodată la tine, la noi” conţine cuvântul niciodată;
• niciodată nu trebuie să spui niciodată;
• un om nu le poate şti pe toate, în ciuda impresiei sale de control asupra mediului înconjurător;
• dezamăgirile cele mai mari vin din partea persoanelor la care te aştepţi cel mai puţin, şi pe care, eventual, le iubeşti cel mai mult;
• cel mai mult am fost iubită la 14 ani;
• viaţa este într-adevăr minunată;
• buna-dispoziţie este secretul unei vieţi reuşite;
• am o familie numeroasă, frumoasă, pe care regret că nu am cunoscut-o mai devreme;
• totuşi, niciodată nu e prea târziu;
• o viaţă sănătoasă e o viaţă activă din toate punctele de vedere;
• sportul e într-adevăr util, însă poate fi şi plăcut;
• sinceritatea reprezintă una dintre cele mai importante calităţi ale unui om;
• o metodă extrem de eficientă de cunoaştere, înţelegere, integrare şi adaptare este comunicarea;
• în orice fel de relaţie interpersonală comunicarea este esenţială;
• explicaţiile referitoare la problematica stilului de ataşament sunt interesante pentru publicul larg;
• dragostea nu ţine cont de vârstă;
• un copil mă poate face să uit de orice problemă m-ar apăsa;
• zâmbetul unui copil întinereşte;
• zâmbetul unei persoane în vârstă învaţă;
• zicala „cine nu are bătrâni să-şi cumpere” e una la care toţi tinerii ar fi bine să cugete;
• aprecierea unor oameni deosebiţi poate să stimuleze, să schimbe, să susţină;
• uneori, mulţumirea este lipsită de cuvinte; ea reiese dintr-o simplă privire, dintr-un simplu zâmbet;
• a te simţi util e una din cele mai eficiente metode de a preveni şi chiar vindeca depresia;
• am mai multă răbdare decât credeam;
• îmi place marea, şi iubesc zgomotul valurilor lovindu-se de stânci;
• natura este o sursă inepuizabilă de energie psihică la dispoziţia noastră oricând suntem dispuşi să profităm de ea;
• uneori, melancolia mă face să acţionez într-o direcţie opusă voinţei mele;
• aşchiile de mare produc multă suferinţă;
• nu îmi pac vuvuzelele;
• pentru unii e joi în fiecare zi;
• puricii nu strălucesc ca licuricii şi de ce;
• accentul meu moldovenesc se simte tare;
• există zone ale ţării mult mai dezvoltate decât Moldova (probabil datorită influenţelor vestice);
• mă pot simţi ca „într-o altă lume” chiar la noi în ţară;
• apropo, avem o ţară splendidă (nu a minţit cel care a spus „frumoasă România, păcat că e locuită”);
• în ciuda acestui fapt, există printre noi oameni amabili, politicoşi, sociabili şi deschişi la minte;
• viaţa e plină de surprize, de greutăţi, de bucurii, de satisfacţii, de momente de cumpănă;
• fiecare viaţă poate fi un roman: cine are urechi de auzit…;
• am alături oameni pe care mă pot baza;
• prietenia este un dar al Divinităţii;
• încrederea se câştigă greu şi se poate pierde repede;
• nu mai vreau să-mi fac planuri pe „tot restul vieţii”;
• momente pot schimba vieţi;
• îmi place să merg cu trenul;
• în tren poţi întâlni oameni interesanţi;
• lumea e mult mai diversă decât îmi închipuiam;
• nimic nu e întâmplător;
• viaţa mea nu a început şi nici nu s-a terminat cu cineva;
• îmi pare rău că nu am dat la medicină;
• totuşi, nu regret că am dat la psihologie;
• cele două se unesc într-un punct la care intenţionez să ajung;
• în ceea ce priveşte anatomia şi fiziologia, totul se leagă într-o armonie atât de logică;
• frumusețea există în fiecare din noi;
• îmi place şi liniştea.

Song for a friend

2010-08-05T23:25:00.001+03:00

Draw you

2010-07-17T21:13:00.002+03:00

I see the spirit moving in the very fabric of the universe
I tell you so
you see the power in your hands to ease the suffering of a dying child
you tell me so
I reach for stars but you are keeping both feet firmly planted on the ground
or so i've found
I wrestle with eternal questions you wrestle with the here and now
'cos you're here now

It breaks my heart that your aluring eyes
are blind to what I see
it's tragic that the quest that move our lives
are just so different

But I could draw you into my heart
if your eyes weren't closed to me
and I would draw you into the world behind the one you'll see
if I could speak my mind then I could take you to secret places
all are yours to find
you're spirit longs to breathe
if only you'd believe

I look for miracles and search for the miraculous along my way
you seem to say
the opposite is true for you
you just seem satisfied with what you find each day
your life's ok
your spirit's lost and wandering in the sands
I swear I hear your voice
crying save me from the desert, take my hand
lead me to water

But I could draw you into my heart
if your eyes weren't closed to me
and I could draw you into the world behind the one you'll see
if I could speak my mind then I would take you to secret places
all are yours to find
you're spirit longs to breathe
if only you'd believe

Rugăciune

2010-07-16T12:51:00.001+03:00

Ascultă-mi, Doamne, astăzi, ruga
Ce se ridică înspre Tine
De la un muritor: chiar sluga
Ce a primit în dar doar bine.

Mă plec în faţa ta, Stăpâne,
Mărturisesc: măcar o lege n-am ţinut!
În urma mea, o dâră de păcat rămâne,
Păcat murdar, cum nu s-a mai văzut.

Ţintesc pământul cu privirea
Nu mişc, şi să respir mi-e teamă.
În Faţa Ta mă pierd cu firea
De-aş fi ţinut pân-acum seamă…

Dă-mi, Doamne…ce ştii că am folos,
Că ochii mi se scaldă-n patimi
Şi-mi cer ce-n lume e frumos…
O, suflete, cât de uşor te clatini…

Mi-e scârbă, Doamne, şi mă doare,
Păcatele cu greu m-apasă.
Poate doar mila Ta cea mare
Scăpare ar putea să-mi ţeasă.

Să-ţi cer iertare nu-ndrăznesc
Dar ştii, regret amarnic vina
Că de ispite tot nu mă feresc
Şi am pierdut, pe drum, lumina.

Atât de rău m-am tulburat
Şi nu mai văd vreo cale-n faţă.
Mi-e dor de pruncul cel curat
Ce a pornit cu mine-n viaţă.

Răbdare, Doamne, şi putere,
Să ţin păcatelor piept, dă-mi,
Şi şansa la o înviere
Apel la gând şi suflet fă-mi.

Madalina Manole

2010-07-14T16:10:00.001+03:00

Dumnezeu să o ierte

Ploaie de vară

2010-07-12T17:00:00.002+03:00

Am călcat asfaltul uscat şi, brusc, stropi mari au început să cadă din cer. Norii nu acopereau soarele nicidecum. Ca într-o poveste, păşeam prin plasa de apă ce mă mângâia răcoros. M-am bucurat ca un copil şi picioarele păreau că nu ating pământul. M-am oprit şi am privit în sus: era ca într-un vis mai vechi.
Am ştiut că e un semn. Sensul lui nu mi-e cunoscut. Poate nici nu trebuie. Nu acum.

Unde dragoste nu e...

2010-07-11T19:34:00.002+03:00

Inspirată fiind de povestea de viaţă a unui suflet am (re)ascultat după multă vreme Gheorghe Gheorghiu şi m-am bucurat la gândul că două generaţii despărţite de multe decenii se pot uni în sunetul unui cânt.

Dialoguri mute II (Fericirea)

2010-07-06T10:28:00.004+03:00

- Ai iubit vreodată?

- Da.

- Demult?

- Demult.

- Şi acum mai iubeşti?

- Iubesc, dar într-un mod diferit. Aş vrea s-o mai pot face ca atunci…

- Şi eşti fericit?

- Fericirea mea constă în altceva decât îţi imaginezi tu. Nu ştiu dacă m-ai înţelege. De fapt, ţi-am mai explicat dar degeaba. Îmi doresc uneori pe cineva care, fără prea multe cuvinte, să mă înţeleagă fix aşa cum sunt.

- Poate că te-aş înţelege.

- Poate. La urma urmei chiar poate… Însă nu ştiu dacă sunt dispus să mă expun. Dar tu ai iubit vreodată? Oare de ce pun întrebări al căror răspuns îl cunosc?

- Da. Am iubit şi iubesc. Uite, pe mine, iubirea mă face nespus de fericită.

- Orice fericire trebuie plătită cu nefericire, cu suferinţă şi durere. E o lege a echilibrului. Pentru că totul în Univers se bazează pe echilibru. Pentru fiecare zi există noapte, pentru fiecare vară există iarnă, pentru fiecare verde există roşu, pentru fiecare zâmbet există o lacrimă, fie ea şi invizibilă, pentru fiecare om inteligent exista un prost…

- Ei, eşti pesimist!

- Nu, nu sunt pesimist. Reciproca e valabilă pentru că după fiecare lacrimă va urma un zâmbet, mai devreme sau mai târziu. Dumnezeu a creat totul într-un balans perfect şi a cunoaşte această lege e mai mult decât necesar.

- Sună plictisitor asta cu echilibrul perfect. Mie îmi place să trăiesc la extreme, să am mereu fluturi în stomac, să simt fiecare clipă. Asta mă face pe mine fericită.

- Şi tot asta mă sperie la tine. Dacă ai înţelege măcar puţin. Trăitul la extreme o să te distrugă. De ce ar vrea cineva să sufere atât de mult doare pentru câteva clipe nebuneşti de pasiune? Eşti fericită şi atunci când suferi? Pentru că, tot în baza legii echilibrului, intensitatea suferinţei va fi direct proporţională cu…

- Da, ştiu asta. Nu am trecut o singură dată prin aşa ceva. Dar îmi place. Sufăr groaznic uneori şi, în plus, de cele mai multe ori, pasiunea nu îmi este împărtăşită, ceea ce e şi mai crud. Sună masochist acum când o spun. Mă avânt fără să gândesc şi sunt dispusă să risc totul pentru nimic.

- De ce să rişti totul pentru nimic? E o prostie. Poţi obţine atât de mult oferind mai puţin. Mult mai puţin.

- Ca să existe echilibru. Dacă toţi ar oferi puţin pentru a oferi mai mult, s-ar strica armonia universală. Ar trebui să ştii asta.

- Ţi se pare o glumă însă nu este. Deloc chiar. Un strop de raţiune te-ar scuti de neplăceri inutile.

- Un strop de pasiune te-ar scoate din monotonie.

- În viaţa mea nu e monotonie. Îmi este bine aşa. Ceea ce fac mă mulţumeşte întru totul şi nu îmi doresc nicidecum să schimb ceva.

- Ascultă-mă… Lasă-ţi visele să zboare în seara asta. Uite, nu spune nimănui despre asta. O să fie încă unul din multele tale secrete. Dar fă ceva nebunesc. Sunt sigură că există ceva ce-ţi doreai de mult timp să faci. Trăieşte! Pentru câteva clipe, nu te gândi la consecinţe. Ele apar oricum. Ştii doar. Şştt…nu mai spune nimic. Pleacă acum.

P.S.: Ştiu

Dialoguri mute I (Intro)

2010-07-04T12:39:00.005+03:00

- Bună.
După o vreme:
- Bună.
- Ce faci?
- Bine. Ce-o fi vrând oare iar? Tu ce faci?
- Bine şi eu. De ce tremur din toate încheieturile? Ştii, m-am gândit mult în ultimul timp la ceea ce s-a întâmplat…
Pauză.
- ….şi mi-am amintit ceva…
- Ce anume?
- O promisiune.
- ?
- Odată, demult, mi-ai promis ceva. Îţi aminteşti?
- Poate. Habar n-am la ce se referă; of, uneori vorbesc prea mult! Trebuie să fac ceva în legătură cu asta! Autodisciplină cât încape. Mai ales…
- Poate? Spune-mi la ca te gândeşti.
- La nimic. N-ai vrea să ştii la ce mă gândesc…Pff… Oare mai durează mult? Simt că pierd vremea. Până la şi jumătate trebuie să termin lucrarea, iar la fără 17 minute trebuie să fiu în spate la Hală. Mai am fix 41 de minute în care trebuie să….
- Mă minţi. O să-ţi zic eu atunci.
- Spune. 40 de minute! Hai odată! Acum ţi-ai găsit.
- Eram într-o zi pe o bancă şi vorbeam. Era frig şi iarnă. Aveam o stare de tristeţe profundă, iar tu mi-ai zis o poveste cu tâlc, ca de obicei. Apoi m-ai luat în braţe şi…în timp ce îmi ştergeai lacrima, mi-ai promis că…
- …. O Doamne, cum n-am eu ce face uneori şi fac tâmpenii în schimb: luat în braţe, şters lacrimi, ce-o fi fost cu mine?!
- Cred că ştii acum la ce mă refer şi nu are rost să continui… Sau…
- N-ai vrea să vorbim altă dată? Sunt cam în criză de timp. 34!!!
- Mereu eşti în criză de timp. Mai bine aşa.
- Ok, mersi, o zi frumoasă.
- Mulţumesc, şi ţie la fel. Oare mai este ciocolată? Sau mai bine să sun pe cineva.

This love

2010-07-01T11:43:00.002+03:00

Just listen

Femeia perfectă

2010-06-28T11:27:00.001+03:00

„Am auzit de un bărbat care a rămas holtei toată viaţa pentru că o căuta pe femeia perfectă. La vârsta de şaptezeci de ani, cineva l-a întrebat: Ai călătorit foarte mult ai căutat de la New York in Katmandu, din Katmandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut sa găseşti femeia perfecta? Nici măcar una? Bătrânul s-a întristat profund. A spus: Ba da, o data am găsit-o. Într-o zi, cândva de mult, am dat peste o femeie perfectă. Curiosul l-a întrebat mai departe: Şi ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai căsătorit? Trist, bătrânul i-a spus: Pentru ce? Ea îl căuta pe bărbatul perfect.”

Osho – Ce este dragostea

Flori de salcâm

2010-06-26T12:46:00.000+03:00

Mă oglindesc într-un colţ de cer şi nu mă recunosc.

Să treacă norul şi poate reflexia va fi a mea din nou…

Dar vântul încetează să mai bată. Ticăitul ceasului s-a oprit.

Deodată a căzut întunericul.

Nu se mai aude decât liniştea. Şi, rareori, bătăi îndepărtate de inimă.

Petale mici se prind în părul meu. Simt o aromă plăcută. O cunosc încă din copilărie.

La mall

2010-06-24T11:25:00.001+03:00

Geometrie

2010-06-22T16:28:00.003+03:00

Sunt ca un cub. Fiecare faţă a cubului reprezintă câte o poveste. Fiecare muchie semnifică un set de elemente comune între poveştile ce mă compun. Colţurile sunt punctele-cheie de legătură a întregii figuri. Spaţiul din interiorul cubului este cunoscut doar prin reflecţiile asupra feţelor exterioare. Uneori, acestea sunt puternic colorate, alteori tind spre transparenţă. În funcţie de spaţiu. O imagine clară a uneia din feţe nu reprezintă o proiecţie a structurii interne.
Uneori, cubul se transformă într-o sferă. Alteori într-un paralelipiped. Alteori, interiorul cubului devine vid, feţele se suprapun sau dispar, formând un pătrat. Revenirea la forma tridimensională necesită cantităţi mari de energie. Forma plană asigură însă un schimb masiv de informaţii între muchiile opuse, precum şi între colţurile cubului. Interacţiunea de acest gen este absolut necesară pentru buna funcţionare a mecanismului, în ciuda consumului exagerat de timp şi energie. Structura internă este, în acest caz, condensată maximal şi depozitată în mediul extern. Nu există riscuri de pierdere a informaţiilor esenţiale deoarece un sistem de filtrare asigură eliminarea elementelor puţin importante şi păstrarea doar a celor ce au caracter vital. După revenirea la dimensiunile normale, pachetul este reabsorbit, iar funcţionarea continuă în aceleaşi condiţii.
Cubul circulă printre celelalte corpuri ale spaţiului, producând astfel ciocniri. Energia rezultată din ciocnirile întâmplătoare sau frecările intenţionate este stocată într-un dispozitiv în interiorul cubului, fiind utilizată la nevoie.
Procesul de osmoză are loc în cazul în care un alt corp pătrunde în spaţiul interior prin membrana uneia din feţele cubului. S-au raportat cazuri rare de osmoză la nivelul muchiilor. Pătrunderea prin zona punctelor corespunzătoare colţurilor, extrem de rară, s-a soldat cu imposibilitatea părăsirii ulterioare a spaţiului intern. Acest fenomen poate produce schimbarea structurii interioare a cubului. Schimbările pot fi reversibile sau nu.
Cubul poate fi găsit în preajma altor cuburi şi joacă un rol important în buna funcţionare a spaţiului.

Dansul pinguinului

2010-06-18T14:26:00.003+03:00

Ieri: ziua de dinainte de examenul la psihodiagnostic.
Cât am învăţat? Deloc.
Cât am citit? O data. Suportul de curs.
Ce am făcut toată ziua? Mentosane.
Măcar am dormit? Nici măcar o secundă.
Stare generală? Depresivă.
Mădutza îmi sugerează o „Zâna zânelor” :)). Are efect instantaneu.
Deja e mai bine. Urmează un „duş” la lighean cu apă încălzită pe aragaz.
Seara, ora 9. O sun pe Delia:
- Vin la tine.
- Vino. Dar învăţăm, da?
- Normal. Învăţăm.
Na, şi de aici începe distracţia. Ne-am echipat cu toate cele folositoare (de mâncat şi băut), am omorât ţânţarii (tot a mai rămas unul care şi-a răzbunat fraţii căzuţi la datorie:D), ne-am scos cursurile, foile cu formule, problemele de la seminar, cartea lu’ Havi, ne-am aşezat confortabil în fotoliile alea care-mi plac aşa mult:X şi dă-i bătăi. Da, dă-i bătăi. Pentru 2 pagini. Apoi ne-am amintit o fază. Încă un paragraf. Apoi altă fază. Apoi dă-i cu poveşti nemuritoare din adolescenţă şi copilărie. Maxim. La un moment dat, pauză scurtă de meditaţie.
- Auzi, tu ştii cât e ceasul?
- Cât?
- 11 jumate.
- Vălei. Când pana mea învăţăm noi atâta materie?
- Până la restanţă avem timp.
- Într-adevăr.
Na, şi dă-i iar cu poveşti. Până pe la 2, când am făcut „pauză” ca să mâncăm. După încă jumătate de oră ne-am dat seama că oricum nu mai învăţăm nimic şi ar fi o idee bună să ne băgăm în pat. Zis şi făcut. În pat, am continuat seria amintirilor de demult prin…muzică. Muzică veche, „de pe vremea noastră”, care a venit la pachet cu un nou set de poveşti chiar mai fascinante. (…)
Ora 3 a adus cu ea…dansul pinguinului. Adica cum? Adică pur şi simplu a venit la rând melodia.
- Auzi? Hai dansăm. :))
- Hai! Haaaaa! :))
Am aprins lumina, am făcut loc şi da, am DANSAT DANSUL PINGUINULUI! La ora 3:D.
Apoi am mâncat compot de vişine, şi am cântat la microfonul-lingură Meatloaf - It's All Coming Back to Me. A, şi le-am înregistrat fetelor un mesaj prin care le-am urat succes(e) la examen şi am promis să ne vedem în restanţă.
Ne-am culcat la 4.
La 5 jumătate a sunat ceasul.
La 7 şi 10 eram la facultate (da da, EU am ajuns o dată¬-n viaţă mai devreme decât trebuia – promit să nu se mai întâmple:D).
Ne-a întâmpinat o colegă din anul 3.
- Aveţi examen la diagnostic?
- Da.
- Şi aţi învăţat?
- Mna, nu prea.
- Naşpa. Eu dau examenul pentru a 5-a oară. A fost singurul obiect la care am avut restanţă. Uite, dosarul ăsta e plin cu probleme. După ce iau examenul, îi dau foc.
- :)) :))
- Şi mulţi din colegii mei sunt în aceeaşi situaţie.
Ne-am convins de asta când am ajuns în D4 şi era plin cu studenţi din anul 3 care se pregăteau să dea examenul la psihodiagnostic.
Am găsit şi sala noastră, am primit foaia. Am avut 2 ore la dispoziţie (mult prea puţin pentru cele 7 subiecte). Şi problemele şi partea legată de teorie erau ridicol de simple dacă învăţai oleacă. Din păcate eu nici măcar oleacă :”> .
Şi totuşi simt că o să-l iau.

P.S.: Şi am luat 10 la logopedie:X
P.P.S.: Ha! + Aplaudaţi copii! :))

Frântură de scrisoare

2010-06-17T12:24:00.002+03:00

M-am trezit cu gândul de a-ţi scrie o scrisoare. Nu ştiu de ce azi; nici măcar nu e 18 (oricum nu am mai ţinut cont de asta în ultima lună, ceea ce e bine).

Cu foaia în faţă m-am blocat. Nu mai ştiu ce-aş fi vrut să-ţi zic…

A trecut deja ceva timp şi ceaţa s-a mai aşezat peste amintiri. Şi asta e bine. Mă bucur că nu ne-am întâlnit din greşeală pe stradă. Încă nu sunt pregătită. Dar voi fi în curând, simt asta. Şi atunci o să ieşim în parcul din spate de la Guliver şi o să povestim despre noi aşa cum am promis. Până atunci, vreau să ştii că mi-e bine. Am făcut multe din lucrurile pe care mi le doream de mult. Majoritatea m-au făcut fericită, unele m-au întristat. Câteodată mă întreb ce-ai crede dacă ai şti. Nu-mi pare rău pentru nimic, decât poate că…dar ce mai contează?

Ieri mă gândeam că probabil te-ai tuns zero :D, acum, că nu te mai bate nimeni la cap. Şi sunt sigură că ţie îţi este bine aşa (nu mă refer la tuns doar).

Ştii, mă bucur că ai făcut asta atunci. Cu puţin timp în plus, ar fi fost prea târziu la cum păreau să evolueze treburile între noi. De fapt, nu neapărat prea târziu, dar prea complicat. Cert e că oricum s-ar fi întâmplat. Îţi mulţumesc pentru maturitatea de care ai dat dovadă. Eu tot la fel am rămas. Dar o să cresc! Şi poate într-o zi voi deveni mai puţin egoistă.

M-am întrebat de multe ori de ce a trebuit să dureze atât. Răspunsul care a venit e simplu: altfel nu aş fi înţeles niciodată cum greşesc. Îţi aminteşti ce ţi-am zis ultima oară când ne-am întâlnit? Era totul adevărat, nu te-am minţit nici măcar o secundă. Mi-ai deschis ochii şi am înţeles. Şi pentru asta îţi mulţumesc. Şi pentru cât m-ai iubit şi m-ai respectat. Şi eu te-am iubit. Mult.

Să mă ierţi de poţi.

Îţi doresc tot binele din lume >:D<

Folk, Odyssey

2010-06-13T10:59:00.006+03:00

Numai câteva din melodiile celor de la Odyssey. Mai multe detalii despre ei: http://www.trupa-odyssey.ro/

Live sunt fenomenali.

Thx Andra :*

Cum învăţăm noi „natural”

2010-06-11T08:14:00.005+03:00

Ieri după-amiază am hotărât să ne încercam norocul şi să ieşim [Ioana şi cu mine] pe minunatul nostru mal [al Bahluiului, se subînţelege] ca să învăţăm, pentru că în casă deja temperatura depăşea nivelul suportabil. Astfel că pe la ora 6, înarmate cu apa plată, seminţe, perniţe Viva, gogoşi cu brânză şi…cursurile noastre cele de toate zilele am fugit la umbra podului nostru, de asemenea minunat.
La 3 metri de noi, pe bara pe care mă trăgeam în copilărie (în loc de tobogan) , stăteau nişte tineri (minunaţi), eşantion reprezentativ pentru cei care vor duce (re)numele ţării noastre minunate în Italia. Am aflat cu ocazia asta ultimele înjurături de pe după blocuri, noua vârstă medie a începerii relaţiilor sexuale (puştii aveau vreo 12-13 ani şi aveau mai multă experienţă ca…mulţi de vârsta mea, să zicem:D), cele mai originale tehnici de vrăjit gagici, cum sexul pe malul Bahluiului este atât de tare şi e de preferat (din cauza părinţilor care nu pot înţelege nevoile fiziologice ale pruncilor lor şi nu-i lasă să şi-o tragă acasă), cum „se îmbracă curvele” azi, cu exemplificări live (expresia le aparţine fetelor, nu-mi asum răspunderea pentru eventualele jigniri ce se pot subînţelege). În plus, am fost uimită când mi-am dat seama câte schimbări ne despart de noua generaţie. În clasa a V-a ne întrebam între noi: „Ce premiu iei anu’ ăsta?”. Acum se întreabă: „Auzi c****, da’ anu’ ăsta îl treci?”. Na, ce să zic, o adevărată lecţie de cultură urbană modernă aici, pe malul Bahluiului.
Evident, nervii noştri produşi de dorinţa maximă de a învăţa n-au mai rezistat astfel încât, imediat ce soarele a mai obosit puţin, ne-am mutat pătura în altă parte, fără riscul de a ne prăji. Nici aici n-am avut prea mult noroc pentru că s-au adunat pe lângă noi unul, doi, trei…cinci (!) căţei care aveau chef de joacă (probabil Ioana îi inspiră). Dar pentru că joaca lor e puţin mai violentă şi pentru că au început să mârâie şi să latre la o distanţă atât de mică de noi, ne-am cam speriat. Ioana a luat atitudine, s-a ridicat în picioare furioasă, şi-a scos cercul :)) şi a „ţipat” la ei: „Haaai va rog eu, lăsaţi-mă să învăţ că sâmbătă am examen. Hai jucaţi-vă mai încolo. Da va rog frumos plecaţi odată…”. Rugămintea ei a fost atât de dulce şi suavă încât dragii de ei nu numai că n-au plecat, ba chiar au rămas şi chiar au început să-şi permită mai multe. Astfel că, la un moment dat, unul din ei s-a apropiat de pătură şi, într-o fracţiune de secundă, mi-a înfăşcat un papuc şi a fugit cu el. Dă-i cu ţipete (adevărate de data asta) după el. Câinele n-avea nicio treabă. S-a aşezat frumos jos şi a început să roadă papucul meu cu poftă. Botul era intrat cu totul în adidas şi coada îi tremura de fericire. Lumea dimprejur era vizibil amuzată de întâmplare. Ioana a fost cea care s-a dus si l-a fugărit de lângă noua „jucărie” care era de acum plină de bale şi de sentimentele bune ale cuţului prietenos. Buuun, a fost suficient încât să ne decidem să ne mutăm iar.
Între timp, m-a sunat Alexandra şi a zis ca vrea să vină şi ea să înveţe cu noi. Am rugat-o frumos ;;) să ne aducă ceva de îmbrăcat pentru că, deşi afară era încă foarte cald, pământul era rece şi ţinea răcoare (spre frig). Ne-am luat „cortul” şi am plecat iar, însă nu singure, pentru că unul din căţei a decis că îi place atât de mult de noi încât trebuie musai să ne urmeze oriunde ne-am duce (seara m-a condus chiar până în faţa blocului). Alexandra scoate laptopul. „Nu-mi spune că ai şi stick.” „Ba cum să nu”. Ha! Ocazia vieţii mele: să intru pe mess de pe malul Bahluiului. Nu aveam cum să nu profit şi m-am bucurat de interfaţa Windows-ului 7 şi a messenger-ului în contextul verde natural :)).
La un moment dat, alţi musafiri nepoftiţi au încercat să ne perturbe procesul intens de învăţare: cărăbuşii. Salvarea a venit de la căţelul care, întins lângă pătură, făcea pe-a paznicul şi o observat indignarea noastră produsă de bâzâitori. S-a ridicat şi a început să-i fugărească, iar când îi prindea, după ce se obişnuia cu gâdilitul din cerul gurii, îi mânca :)).
Între timp s-a întunecat astfel că am fost nevoite să ne strângem iar (dar pentru ultima oară în zi) pătura şi să plecăm acasă. Pentru mine a fost o zi mi-nu-na-t-ă oricum. Cât de mult am învăţat o să-mi dau seama azi de la 10 jumătate când o să primesc subiectele de examen :D Wish me luck!

De ce ne place nouă la psihologie

2010-06-10T12:35:00.000+03:00

Un fel de copiii spun lucruri trăsnite la cursul de vârste :D

Ce este sufletul? Sufletul e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu’ cel mic.
Sufletul are o formă de inimă.
Ce este tristeţea? Tristeţe înseamnă când un om vine la altul şi bea mult.
De ce se pun potcoave? Să nu cadă calul pe spate; atunci când pune frână, calul se înţepeneşte în potcoave.
Cum se face parfumul? Parfumul se face din apa, dop şi din parfum.
Pământul are formă rotundă, noi nu cădem de pe el, că noi nu mergem acolo unde se face el rotund.
Ce este timpul? Timpul este o vreme care trece tot timpul.
Ce este zâmbetul? A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău.
La ce foloseşte steagul? Steagul foloseşte, că atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau peste ce ţară veneau şi atunci noi le arătam steagul şi după aia ei ştiau.
Ce sunt lacrimile? Lacrimile sunt făcute din mare, de-aia sunt ele sărate. Lacrimile sunt când creierul dă un moment de gândire, el transpiră şi transpiraţia iese prin ochi.
Copilăria ţine 5 ani şi după aia vine şcoala.
Ţăranii sunt oamenii de la ţară care n-au iaurt şi noi când mergem la ţară, le ducem iaurt, caşcaval şi brânză.
Ce este ceaţa? Ceaţa este un abur care vine din cer, că acolo este prea mult şi nu mai poate.
Ce este cerul? Cerul are două feluri de nori, ăia care merg noaptea se numesc noptari şi ăia care merg ziua, se numesc ziotari.
Microbii intră înăuntru la om şi acolo lasă un fel de murdării, că ei sunt murdari pe picioare şi îl îmbolnăveşte pe om.
Unii păianjeni au cruce, că ei sunt popa la păianjeni.
Cocoaşele la cămile le folosesc ca să punem noi poşeta acolo.
De ce când ne lovim vedem, uneori, stele verzi? Când ne lovim, sângele se învineţeşte, vine aşa la ochi şi vedem stele verzi.
Oamenii îşi fac cadouri ca să nu fie nesimţiţi.
Noi orăşenii nu avem atâtea modele pe haine, cum au ţăranii, pentru că noi avem serviciu şi ţăranii, când au cules porumbul, nu mai au ce face şi fac modele pe haine.
Visele sunt ca atunci când îţi moare tataia şi îl mai vezi.
Noi visăm ca să nu ne plictisim noaptea.
Sângele umblă prin corp ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece.
Avioanele merg în Germania, la munte, la mare şi la Breaza.
La ce folosesc sprâncenele? Sprâncenele folosesc ca să ţină fruntea sus, să nu-i vină fruntea pe ochi.
Pompierii nu se ard pentru că au două perechi de haine pe ei şi ei mai au curaj şi cizme.
Pomul creşte aşa mare fiindcă, atunci când bea apa, el nu face pipi.
"Dragă Dumnezeule! Daca eşti atent duminica în biserică, îţi arăt pantofii mei cei noi."
"Doamne, tu chiar aşa ai proiectat girafa, sau din greşeală a ieşit aşa?"
"Doamne, doamne, îţi mulţumesc pentru frăţior, dar eu m-am rugat pentru un căţel."

Vis de amiază

2010-06-08T19:56:00.003+03:00

Ce mai visează Anca în sesiune, în timpul somnului de după-amiază. Mai întâi trebuia să plec cu Magda într-o excursie dar nu ştiam unde. Am urcat însă în autocar şi am observat cu surprindere că în locul scaunelor erau…paturi, aşa că ne-am căutat şi noi un „loc” liber şi ne-am instalat comod. Imediat după asta, o ~~babă~~ femeie în vârstă (o fi fost vreo „prietenă" de-a mea din 28) a început să ţipe la noi că locul în care ne-am aşezat nu îi oferea o privelişte prea largă, aşa că trebuie neapărat să ne mutăm. Dar cum să mutăm patul ? Am încercat să-i explicăm civilizat că este fizic imposibil să mutăm patul, şi am terminat prin a mă certa cu ea (evident). Mai apoi, ~~baba~~ femeia în vârstă a dispărut din câmpul meu vizual-imaginar (măcar în vis se poate întâmpla asta:D), iar autocarul în care eram noi a oprit undeva. Magda mi-a zis ca suntem în Bucureşti. Am coborât şi, la o cişmea, m-am spălat cu apă rece; mi-a plăcut (şi asta tot numai în vis mi se poate întâmpla). În depărtare se vedea o catedrală (care, culmea, chiar ca-n vis, semăna cu Notre-Dame). Fain la Bucureşti (doar prima impresie…). Tot pe acolo era un fel fântână arteziană în jurul căreia stăteau vreo 4 femei care plângeau spunând că le-au murit copiii înecaţi. Lângă ele, erau 3 bebeluşi (fetiţe, am bănuit eu în vis) culcaţi pe marginea fântânii care scânceau. M-am mirat şi am mers mai departe. Pe aici mi s-a rupt filmul şi a început un alt vis: vorbeam pe mess cu cineva (anume) şi îi spuneam că am luat o pauză de la învăţat (asta nu fu chiar minciună). În clipa imediat următoare a sunat digi-ul (you belong to meee, i belong to yooou) şi m-a trezit. Mulţumesc, Ioana, că altfel, cine ştie ce ciudăţenii mai concepea inconştientul meu obosit.

Astăzi

2010-06-06T15:06:00.003+03:00

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti.
Nu uita însă: nu-ţi dau nimic în schimb.
Gândurile mele te vor urma doar în vis,
Iar sărutul îl vei păstra cu sfinţenie.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti
M-ai convins de-atâtea ori că asta vrei de fapt.
Fă linişte-n cer şi pace-ntre noi,
Priveşte-mă de vrei şi uită-mă de poţi.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti.
De ce mă vezi cu ochii închişi?
Numele meu îl auzi peste tot.
Ai vrea să mă gândeşti mai puţin.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti.
Un cântec pentru mine şi-o zi de primăvară.
Noaptea e mai cald, iar ziua e departe.
Atingerea se vrea de nerecunoscut.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti
Pierde-te-n ochii mei acum şi-apoi iară,
Apropie-te, trupul n-ascultă de tine.
Zâmbeşte-mi cum ştii, secretele curg.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti
Misterul ne leagă, în ceaţă m-apropii,
De te-aş vedea mai clar m-aş rătăci.
Aleargă departe, oricum te întorci.

Astăzi îţi dau voie să mă iubeşti
De azi gândul meu e departe de tot.
Prin ploaie respir, ea toate le şterge.
Sfârşitul acesta e-un nou început.

Drip drop

2010-06-05T23:14:00.001+03:00

Pentru Zâna Primăverii ;;)

2010-06-01T13:09:00.004+03:00

Am vrut de mult să fac asta, să scriu despre tine, însă abia acum mi s-a lipit pixul de mână. Să zicem că e o modalitate prin care să-ţi arăt cât de mult însemni pentru mine şi cât te iubesc:x.
Hai s-o iau cu începutul că aşa se scriu poveştile… Clasa a 9-a..prima zi la liceul ăla mi-nu-na-t. O privire ce îngheţa tot Copoul se uita la noile fete (pe care, damn it, trebuia să le vadă timp de 4 ani zilnic!). La sfârşitul zilei, o creatură înaltă, slabă şi deşirată, cu părul ciudat a venit la tine: „Nu te supăra, stai în Mircea?”… „Da” ai răspuns ca un tunet [:))]… „Și…mergi cu autobuzul?”…. „NU” s-a auzit vocea ta „suavă” din nou. Și am mers împreună acasă pe jos pentru prima oară.
Îmi amintesc cum mai apoi m-ai corupt să merg pe jos dimineaţa…o dată (nici n-am zis că nu leşin până să termin de urcat), apoi încă o dată, apoi în fiecare zi.
Apoi m-am îmbolnăvit şi-mi aduceai caietele să-mi scriu lecţiile, iar eu…uitam să ţi le înapoiez :”>.
Apoi a fost o ceartă (nu-mi mai amintesc exact din ce cauză, dar probabil avea legătură cu acele caiete), şi a venit ora de fizică în timpul căreia am plâns amândouă cu lacrimi de crocodil. Koriloff, contrariat, se uita când la una, când la cealaltă: „Plângi din cauza lui? Laaasă-l, o să vină altu’. Știi cum se zice întotdeauna: următoru-i mai bun!”.
Apoi s-a întâmplat ceva ciudat: dimineaţa, când ne apropiam de şcoală, mă grăbeai, şi dacă nu ţineam pasul cu tine, mă lăsai în urmă şi alergai spre poartă. Când te-am întrebat de ce, ai râs şi te-ai înroşit. Atunci am înţeles! Era vorba de un băiat. Apoi mi-ai povestit totul. Când l-am văzut şi eu, am rămas şocată: „ce negru e!” (scuze Răzvaaaan :D), dar apoi m-am obişnuit. Apoi a fost plimbarea aceea în Copou, pe silent. Voi în foişor, iar noi ne învârteam, sperând că ameţeala va produce vreun sunet (n-a fost să fie).
Au fost apoi crize de personalitate adolescentine, şi palme morale pe care mi le-ai dat de mi-am revenit. Apoi, iarna, priveai cum zilnic înroşesc zăpada albă (pentru că, deh, nu toate palmele sunt morale). N-am să uit niciodată certificatul vostru de căsătorie :)), în care am semnat ca martor. A fost momentul în care mi-am luat angajamentul să am grijă de voi (ca un adevărat îngeraş de pui care sunt: încă mă ţin de promisiune).
Altă dată a fost Palatul Culturii; au fost şi cornurile şi berea tot atunci. Și nu pot să nu râd cu poftă când îmi amintesc (cine ştie cunoaşte:))).
Apoi au fost temele la fizică şi încercările tale de a mă face să pricep cum stă treaba cu forţa de frecare, masa şi acceleraţia, presiunea şi căldura (ca să zic drept, teoria nici acum nu mi-e clară :D). Îmi amintesc sacoul tău bleumarin (adică singurul care nu voia să fie negru), cutia de Toffifee din ghizdan, Fârtăiaş, Fiartăiş, Firtăiaş, Fârtăiş etc. :)), mărul din fiecare zi, caietele mereu îngrijite, stiloul veeerde, scrisul frumos, cum te dădeai cu capul de bancă când nu înţelegeai integralele şi cum plângeai când luai o notă mică (ha!).
Acum ai crescut. În sacou nu te-am mai văzut de atunci, Fârtăiaş a rămas, slavă Cerului că nu mai faci integrale, pixul nu mai e verde, iar foile sunt mereu ordonate.
Tu m-ai văzut tristă, nervoasă, veselă, fericită, serioasă (tre’ să fii mândră de asta, nu mulţi mă văd astfel:D), mândră, dezamăgită; râzând, zâmbind, plângând (de emoţie, de nervi, jalnic şi patetic :))). Ai fost lângă mine şi m-ai mângâiat pe păr în timp ce-ţi udam ţoalele. M-ai ţinut în braţe în timpul somnului noaptea şi la amiază:X (deja sună ciudat :))). M-ai ascultat spunând cele mai nebuneşti lucruri şi nu te-ai speriat. M-ai îndemnat mereu să fac ce ştiu eu că e mai bine şi nu ai încercat să mă determini să mă schimb în vreun fel. Mi-ai arătat subtil ce nu e bine şi m-ai atenţionat doar: „vezi să nu-ţi pară rău mai târziu”. Știai că dacă îmi spuneai să acţionez într-un anumit fel, aş fi făcut fix invers, pentru că aşa sunt eu. Mă cunoşti poate mai bine ca oricine şi e suficientă o privire (care nu mai e îngheţată acum:D) ca să ştii ce am. Știi că dacă vin la tine şi încep să mă plâng, nu vreau să-mi faci morală sau să-mi dai sfaturi…ci doar măi-măi:X.
Tu eşti..o zână, evident (Tinkerbell mai exact). Eşti un copil, o fată, o femeie. Un îngeraş cu ooochi verzi care dau din gene seducător :)). Eşti Xena, de la care împrumut eu cercul atunci când sunt în pericol (vezi, să mai înveţi săritura pe cal =))). Eşti un elf care poate să dea din urechi şi să ridice o sprânceană:D. Când răceşti, eşti un mic monstruleţ;;) (doar din cauza vocii, bineînţeles:D). Tu eşti multe. Și pentru că eu sunt Zâna-Zânelor şi tu meriţi, îmi dau acordul ca bagheta ta magică să fie înzestrată cu puteri magice: să aibă praf de zburat în codiţă ;)), să te poată face să ai „un auz fin, graţia unui căluţ de la şcoala vieneză de dresaj, iar pe tine te numesc Zâna Primăverii, care face totul să înverzească, evident (îmi pare rău că ţi-a cam trecut vremea anu’ ăsta:))).
La mulţi ani >:D<
Te iubesc mult!

Ultima scrisoare

2010-05-31T13:23:00.001+03:00

Cuvintele mele ar fi de prisos.
E la fel ca povestea care nu mi-a fost spusă niciodată.

Adagio

2010-05-29T13:17:00.001+03:00

When the time is right, I know
You'll be in my arms...

Before this light fades away...
Before I run out of faith...

"Compunere" despre ipocrizie :)

2010-05-16T12:49:00.004+03:00

Definiţia ipocriziei pe care o găsim în dicţionarul explicativ al limbii române se referă la atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. Ipocritul este o persoană care se arată altfel de cum este, un om prefăcut, fățarnic.

Etimologic, cuvântul ipocrizie provine din limba greacă şi înseamnă „acţiune”, „joc” dar şi „laş” sau „făţarnic”.

Ipocrizia este actul prin care o persoană manifestă persistenţă în convingerile, opiniile, virtuţile, sentimentele, calităţile sau standardele care sunt în contradicţie cu acţiunile sale. Ipocrizia este, aşadar, un fel de minciună.

Persoana ipocrită are tendinţa de a minţi, de a fi foarte critica faţă de cei din jur, dar niciodată când aceştia sunt de faţă. O astfel de persoană se remarcă într-un grup prin faptul că se laudă pe de o parte, iar pe de altă parte, zâmbeşte tuturor şi este de acord cu orice ar zice ceilalţi, ba chiar îi încurajează în acţiunile lor, fără ca ea să fie de aceeaşi părere în fapt. De aceea, atunci când cunoscuţii nu sunt prin preajmă, ipocritul îi va vorbi de rău şi le va critica felul de gândire, de comportament.

Cei din jur o percep ca fiind o persoană plină de ură, invidie, egoism şi resentimente la adresa celorlalţi, ca întreprinzând acţiuni de faţadă, ţinându-şi gândurile şi afectele ascunse. Prieten bun cu oricine îi aduce profit, egoistul nu are nicio reţinere în a renunţa la relaţia cu o persoană care nu îi mai aduce niciun beneficiu. Lipsită de principii morale, dar inteligentă şi abilă, se conduce după dictonul „scopul scuză mijloacele”.

Părerea mea? În primul rând, nu-mi place să am prin preajmă persoane ipocrite pentru că am o tendinţă puternică de a mă comporta într-un mod reciproc, şi nici măcar pe mine nu mă suport astfel. Să îmi ţii lecţii de moralitate, tu, care n-ai idee măcar ce înseamnă să fii moral. Să acuzi pe altcineva pentru un lucru pe care l-ai făcut tu cu mâna ta. Și dacă n-ar fi existat suficiente ocazii ca să-mi spui, şi dacă nu m-ai fi minţit…poate ar fost altfel. Dar aşa, pot doar să te încadrez într-o categorie. Aceasta.

everytime we touch...

2010-05-11T17:13:00.000+03:00

Marile speranţe

2010-05-02T12:39:00.001+03:00

Poate că m-a impresionat atât această carte pentru că am citit cele două volume în două momente diferite din viaţă. Primul, undeva prin decembrie, când până şi speranţele mele păreau să devină realitate. Al doilea, acum, de vreo luna încoace, într-o perioadă în care, multe din speranţele mele, la fel ca şi cele ale personajului principal, s-au năruit, una câte una.
Poate că răsturnările de situaţie atât de neaşteptate ce m-au ţinut cu sufletul la gură, citind, suferind şi bucurându-mă cot la cot cu micuţul, apoi tânărul Pip, m-au făcut să cred şi în speranţele mele (chiar dacă uneori prost).
Poate că în această carte am mai găsit o speranţă.

"— M-am gândit de multe ori la tine, spuse Estella.
— Adevărat?
— În ultimul timp, foarte des. A fost un timp îndelungat când alungam orice amintire despre cele şi cei pe care i-am îndepărtat, în vremea când nu-mi dădeam seama de preţul lor. Dar de când datoria mea nu se mai împotriveşte acestor amintiri, le-am făcut loc în inima mea.
— Tu ai avut întotdeauna un loc în inima mea, spusei eu. Şi, apoi, tăcurăm din nou, până ce Estella vorbi.
— Nu m-aş fi gândit, spuse ea, că o dată cu locurile acestea îmi voi lua rămas bun şi de la tine. îmi pare bine că s-a întâmplat aşa.
— Îţi pare bine că te desparţi din nou, Estella? Pentru mine, o despărţire e ceva dureros. Pentru mine, amintirea ultimei noastre despărţiri a fost jalnică şi dureroasă.
— Dar atunci mi-ai spus, răspunse Estella cu glas grav, Dumnezeu să te binecuvânteze, Dumnezeu să te ierte! Şi dacă atunci ai putut să-mi spui aşa, n-ai să stai la îndoială să-mi spui şi acum — acum când o suferinţă mai puternică decât orice învăţătură m-a făcut să înţeleg ce a fost inima ta. Am fost îndoită şi frântă — dar, nădăjduiesc, că pentru a mă preface într-o fiinţă mai bună. Fii îngăduitor şi bun cu mine, aşa cum ai mai fost, şi spune-mi că suntem prieteni.
— Suntem prieteni, spusei eu, ridicându-mă şi aplecându-mă deasupra ei, în timp ce şi ea se sculă de pe bancă.
— Şi vom fi mereu prieteni, chiar şi de la depărtare, spuse Estella.
Am luat mâna ei în mâna mea şi am plecat împreună din locurile acelea părăginite; şi aşa cum ceaţa dimineţii se ridicase odată, demult, când plecasem pentru prima oară din fierărie, tot aşa, acum, ceaţa serii se ridica şi, în întinderea nesfârşită de lumină dulce pe care mi-o dezvălui, nu văzui nici o umbră, care să-mi vorbească de o nouă despărţire."

Pentru tine :X

2010-04-24T22:07:00.000+03:00

Ti iubesc mult >:D<

Sublimare

2010-04-20T22:23:00.000+03:00

Îşi privi chipul în oglindă. Nu-i plăcuse niciodată şi nici acum nu făcea excepţie. Schiţă un zâmbet mic, doar aşa, să vadă cum e. Ochii se umeziră puţin. Erau tot gri-albaştri şi încă îi plăceau. Măcar atât. Când avea vreo 10 ani, un om nebun îi citise în palmă şi îi zisese că va atrage mulţi băieţi cu ochii ei frumoşi. Surâse la gândul acesta. Totuşi, trişti, ochii nu mai aveau acelaşi farmec. Încercă din nou zâmbetul. „Aş putea oare să mă mint aşa uşor? Multă lume poate”. În acel moment îşi dori să ştie mai puţin, să uite mai mult, să-i funcţioneze mecanismele de apărare mai bine, să nu se mai învinovăţească deloc, să-şi regăsească sprijinul, altădată în afara ei, în propria-i minte.
De fapt, o speria aglomeraţia din afara pereţilor camerei ei. Mulţi oameni ce trec: unii vin, alţii pleacă, unii vorbesc, alţii tac, unii se bucură, alţii sunt trişti, unii sunt frustraţi, alţii mulţumiţi, unii sunt îngrijoraţi, ruşinaţi, grăbiţi, alţii sunt calmi, siguri, stăpâni pe ei înşişi. În trecerea lor, o atingeau , o împingeau, o loveau, iar echilibrul ei era tulburat. Se temea să nu se împiedice şi să cadă. Văzu la un moment dat în faţa ei un…stâlp. Înaintă cu greu până la el şi se sprijini. Îi era bine, nimeni nu o mai putea mişca din locul ei. După o vreme însă, observă piedica pe care i-o punea punctul de sprijin atât de folositor în faţa mulţimii grăbite ce o lua înainte. Sprijinul o ţinea în loc; n-o lăsa să avanseze nici măcar un pas. Se miră că nu observase de la început piedica, dar o puse pe seama confortului de care avusese parte. Siguranţa era atât de plăcută încât aproape uită care era scopul ieşirii în mulţimea zgomotoasă. Trebuia să ajungă undeva. Aşa că, lăsând la o parte părerile de rău pentru pierderea acelui punct de sprijin folositor şi plăcut, decise să meargă mai departe. Stabilitatea ei era mai proastă ca înainte pentru că se dezobişnuise să-şi susţină toată greutatea corpului pe propriile picioare. Însă putea să avanseze în direcţia spre care pornise. „Cum pot oare ceilalţi să treacă prin această mulţime agitată fără să-şi piardă echilibrul?”. Întrebarea o făcu să privească mai atent în jur, şi, surprinsă, observă nişte creaturi ciudate, diferite de ea. Prin ce? Aveau 4 picioare.
Deschise ochii şi privi din nou în oglindă. Avea obrajii roşii. Zâmbi, fără efort de această dată. Un mecanism funcţiona totuşi.

Despre îngeri

2010-04-17T11:56:00.001+03:00

„Doamna, te iubesc!”

Azi cred că a fost o zi a îngerilor. Scriind această propoziţie mă gândesc că, de fapt, fiecare zi are îngerii ei. Uneori nu-i vedem, nu-i auzim, nu-i luăm în seamă. Aproape niciodată nu-i căutăm pentru că nu credem că ei există. Însă azi a fost o zi în care mi-au ieşit în cale, unul câte unul, şi mi-au dăruit putere şi încredere, afecţiune şi dorinţa de a continua.

Mai întâi, am nimerit într-o armată de îngeraşi care m-au speriat puţin prin bătăile agitate din aripi. Erau atât de diferiţi, şi totuşi, la un loc, formau un „tot” care n-ar fi putut exista, n-ar fi avut farmec dacă vreo unul ar fi lipsit. Zâmbete peste zâmbete. Bucuria venită din sufletele absolut inocente ale îngerașilor m-a molipsit pe loc. Mă simţeam între ei la fel de pura, deşi Dumnezeu ştie câte patimi mă apasă… Erau cu toţii însetaţi de atingerea umana şi nu scăpau nici un moment pentru a se apropia de tine, pentru a-ţi atinge degetele sau părul.

„Doamna, ce frumoasă sunteţi!” Frumuseţea nu e nicicând mai impresionantă ca în copilărie. Însă îngeraşii aveau chiar mai mult decât atât. O sclipire în privirea curioasă şi atât de dornică de mai mult… O sinceritate atât de rară la noi, cei mari, ce se manifestă prin zâmbete şi cuvinte. O iubire mare cât o grădină înflorită primăvara, din care dăruiesc fără limite tuturor celor care o doresc.

Deşi par să aibă nevoie să primească, ei dăruiesc cel mai mult. Un înger e modelul perfect al empatiei şi al compasiunii de care noi uităm si uităm într-una. Atenţia ta e cel mai mare dar pe care îl poţi oferi unui îngeraş, iar în schimb primeşti tot ceea ce are el mai bun. Mai mult, un înger nu va aştepta niciodată nimic de la tine, pentru că, spre deosebire de mine şi de tine, nu a avut niciodată nimic şi asta chiar de la început. Iată de ce îngerii ştiu să se bucure şi apreciază totul la valoarea maximă. Un gest cât de mic, o încurajare, o privire chiar, o mângâiere şi o mână fragilă de ajutor fac parte din dorinţele lor zilnice. Atât de ieftine pentru noi, atât de preţioase totuşi. Îngerii nu vor fi dezamăgiți mai niciodată tocmai pentru că se mulţumesc cu ceea ce au şi, Dumnezeule, au atât de puţin!

Mai spre seară, un alt înger m-a învăţat că fiecare „clipă se scurge în infinit” şi că bucuriile cele mai mari sunt cele pe care ştim să le apreciem aşa cum se cuvine. Caci viața e atât de scurtă încât până să apuci să înţelegi care-i este rostul, s-a şi sfârşit.

Noroc de îngerii ce-ți mai arată câte o cale bună de urmat, dându-se pe ei înşişi drept exemple.

Și eu vă iubesc!

...

2010-04-16T11:30:00.001+03:00

...

2010-04-16T11:27:00.001+03:00

:X

2010-04-16T10:43:00.000+03:00

Prea scump :D

Vis

2010-04-14T11:58:00.003+03:00

Am visat că mă pregăteam să plec undeva. Toată casa era într-o mare dezordine. Aşteptam un autocar uitându-mă pe fereastră. Credeam că trebuie să vină dintr-o anumită direcţie, aşa că priveam într-acolo. Deodată, l-am zărit. Venise prin altă parte şi deja era gata să plece. M-am ridicat şi am dat să ies însă mi-am dat seama că nu aveam nici un bagaj făcut şi nu puteam pleca aşa. Am început sa îndes hainele aruncate pe jos în genţi, să încerc să-mi găsesc lucrurile rătăcite în mizerie. Mă gândeam în timp ce strângeam că nu mai am timp să prind autocarul decât dacă merg cu o altă maşină astfel încât să-l ajung din urmă.
Atunci m-am trezit. Și m-am gândit că singura cale de a pleca e să aştept următorul autocar. Pentru primul nici nu eram pregătită şi nici nu aveam nicio şansă de a-l prinde din urmă.

Rânduri

2010-04-09T11:29:00.004+03:00

O oră se scurge mai greu ca oricând
E zi şi e noapte, e cer si pământ.

Eram într-un vis amândoi: tu şi eu
De ce ne-a trezit, aşa brusc, Dumnezeu?

Nu pot şi nu vreau să-nţeleg ce îmi spui
Ai vrea să mă laşi altcuiva… Știi şi cui?

Pleci, nu priveşti înapoi şi te temi
Ca-ntr-o zi, tulburat, înapoi să mă chemi.

Ți-e frică de mine, ţi-e frică de noi,
Când dragostea-i pace, noi facem război.

Ți-aminteşti când ţi-am zis că uşor nu va fi?
De povara grea te-ai scutit într-o zi.

*

Credeam că iubirea durează pe veci,
Dar mi-ai arătat ca e doar un meci.

O parte câștiga, iar eu am pierdut
Pariu că n-aveam habar la-nceput?

La pauza scorul bătea spre egal,
Am zis: nu-i nimica, e-un meci amical.

Dar nu! Categoric, si fără motiv
Ai zis: a fost jocul cel definitiv.

Tribunele freamătă fără-ncetare:
Unii se bucură puţin cam prea tare;

Alții sunt triști: credeau ca jucam
N-aceeași echipa, şi că nu trişăm.

Plec capul acum: victoria-i a ta.
Mă-ntreb însa dacă te bucuri de ea.

Pentru tine, din inima mea

În loc de rămas-bun.

Vine o zi când se va sfârşi...

2010-04-08T18:04:00.000+03:00

Despre...oameni?

2010-04-06T23:41:00.000+03:00

Hristos a înviat!

2010-04-04T15:48:00.000+03:00

Lumina acestei sărbători este una reală, sfânta, aducătoare de bucurie interioară. Această lumina se reflectă pe chipurile tuturor celor care, semănaţi cu sămânţa credinţei, înţeleg cu adevărat Taina Sfintei Învieri. Hristos a înviat, iar noi ne-am mântuit. Hristos a înviat, iar noi am înviat odată cu El din moartea păcatelor. Hristos a înviat şi a reînnoit lumea.
Sper să simţiţi cu toţii bucuria acestei mari minuni, care stă de fapt la baza credinţei creştine.
Un Paşte fericit, bogat în iubire, înţelegere, iertare, bunătate, credinţă şi speranţă!

Despre dragoste - Epistola catre Corinteni I

2010-03-31T21:31:00.000+03:00

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)

Robbie Williams - Morning sun

2010-03-26T20:26:00.000+02:00

L'étranger

2010-03-25T23:40:00.000+02:00

Je t’ai regardé pour la première fois. Tu semblais bien connu. J’ai eu l’impression de t’avoir regardé milles fois avant. Ton sourire était douce tout comme le soleil de cette jour de printemps. Ton regard était plein de sagesse. Tes mains étaient chaudes, chaudes comme mes mains n’ont jamais eu. Ta présence m’offrait de la confiance, en toi et en moi-même.

Les jours ont passés, tout comme les mois et les années.

Je te regarde maintenant. Tu es resté ici, mais ton visage est étrange. Ton sourire est absent. Tes lèvres essaye de le fait soulevé, mais sans avoir aucun succès. Ton regard est vide, sans expression. J’ai froid quand tu me regardes. Tu me touches et j’ai l’impression d’avoir touché un tas de glace. Je tremble.

Je suis confuse. Où es-tu ? Où est l’homme que j’avais connu ? Toi, tu n’es pas lui. Tu n’es qu’un étranger. S’il te plaît, renvoies-moi le toi que je connais.

Poveste sentimentală - Nichita Stanescu

2010-03-24T21:50:00.000+02:00

Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Eu stateam la o margine a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Vartejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
imi lasam un genunchi,
iar cotul mi-l infigeam in pamant,
numai ca sa privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvant,
ca pe sub laba unui leu alergand.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cat te iubeam mai mult, cu atat
repetau, intr-un vartej aproape vazut,
structura materiei de la inceput.

Povestea unui buburuze

2010-03-20T13:32:00.000+02:00

A fost odată ca niciodată o mică buburuză care locuia la primul etaj al unei delicate flori albastre, la umbra răcoroasă a unei frunze. Viața ei era monotona şi îi părea plăcuta deoarece nu știa cum ar putea fi altfel. Niciodată nu se îndepărtase prea mult de tulpina cunoscută dintotdeauna şi nici nu avea vreo curiozitate de a afla ce se găsește la umbra altor flori. Știa că e la fel peste tot şi nu voia sa părăsească nicidecum siguranța micului cămin.
Însa toate poveștile au un moment numit ‘pana când’ astfel ca buburuza noastră a trăit fericita pe sub petalele albastre pana într-o zi, când, pe neașteptate, un musafir, nepoftit, firește, ateriză pe frunza care era doar a ei.
- Shht, nu spune nimic. Așteaptă să plece şi nu te mișca.
- Ce? Cine sa plece? Întrebă ea nedumerita şi scoase capuşorul ca să privească… Doi ochi imenși se apropiau cu o viteza atât de mare încât încremeni. Simți o durere puternică în aripioara dreaptă şi apoi nu mai știu nimic.
O trezi soarele. Lângă ea era gândăcelul nepoftit.
- Ești bine ?
- Eu… sunt bine. Tu cine ești?
- Ca să fiu modest, aş spune că sunt cel care te-a salvat de la o moarte iminenta.
- Aaha… si ca să fii mai puțin modest, ești cel care ai adus moartea după tine, nu ?
- Ei, se pare că deja te simţi mai bine. Îmi cer scuze pentru mai devreme. Dihania aceea de pasăre mă urmarea de mult şi noroc de frunza aceasta norocoasă. Cum e aripioara ?
Buburuza încercă să se întindă dar o înţepătura undeva în partea dreaptă o împiedică şi o făcu sa geamă uşor.
- Ups, înseamnă că nu e tocmai bine. Asta înseamnă că în zilele următoare va trebui să am grijă de tine pentru că singură nu vei fi în stare.
Zis şi făcut. Zilnic, gândăcelul îi aducea mâncare proaspătă buburuzei şi o îngrijea cum nu se putea mai bine. Petreceau după-amiezi întregi povestind şi râzând. Buburuzei îi era neobişnuit de bine şi nu prea ştia ce se întâmplă; doar că îşi dorea să nu se mai termine. Gândăcelul îi povestea ce e dincolo de floricica albastră sub care se adăposteau iar încântarea produsă de multitudinea de culori şi sunete ce însoţeau viaţa era amestecată cu un strop de frică. Aceasta frică, atât de subtilă şi bine ascunsă conştiinţei micii buburuze se datora în parte faptului că gândăcelul acum atât de îndrăgit ar putea părăsi petalele florii albastre. Mai mult decât atât, ea îşi jurase că niciodată nu îşi va părăsi cuibul.
Timpul trecea. Aripioara se vindecase de mult… Stropul începuse să crească şi să-i inunde gândurile. Momentul de care îi era teamă se apropia cu repeziciune şi ea ştia…
Într-o zi, după un prânz copios cu petale de margarete, el îi spuse:
- Uite, deja am petrecut foarte mult timp aici şi mi-a făcut o adevărată plăcere să stau cu tine şi aş mai sta, însă sufletul meu tânjeşte după libertate. Vreau să zbor nebuneşte din floare în floare, fără să-mi pese de nimic. Vreau să mă bucur de cele mai dulci arome ale vieţii. Aici sunt fericit, dar e o fericire umbrită. Aşa că voi pleca… Să ai grijă de tine şi să nu mă uiţi pentru ca nici eu nu o voi face.
- Aşteaptă! Vreau să merg cu tine. Nu mi-a mai fost niciodată atât de bine precum îmi este acum şi cred că totul se datorează prezenţei tale. Mi-e frică să rămân singură. Cu cine voi mai face toate lucrurile pe care le făceam împreuna?
- Nu îţi fă griji. Va fi bine totul! Nu te pot lua cu mine pentru ca nu eşti obişnuită sa zbori atât de mult. Te vei pierde de mine şi atunci va fi chiar mai rău.
- Nu mă voi pierde pentru că te voi urma oricât si oriunde.
- Eşti sigură?
- Da, cu toată fiinţa mea. Vreau doar să fiu alături de tine.
- Dar vei renunţa la ceva la care ţii atât de mult…
- Voi câştiga mai mult chiar. Când plecăm?
- Chiar acum. Vino după mine!
Și porniră la drum. Gândăcelul făcea tumbe prin aer iar bucuria i se citea în aripioare. Buburuza îl urma zâmbind însă zâmbetul îi pierea puţin câte puţin pe măsură ce mergeau mai departe. Obosise şi aripioara dreaptă îi amorţea tot mai mult.
- Hai sa mai luăm o pauză să ne odihnim, îl rugă ea.
- Deja? Abia am plecat. Simţi adierea asta care ne gâdilă? E prea bine. Nu fi leneşă!
Zborul continua… Ea abia mai rezista. El era in culmea fericirii. La un moment dat, buburuza se opri să-şi tragă sufletul pe o frunză. Simţea că nu mai poate. Însă nu zăbovi prea mult şi se ridică iar în aer muncind să-l ajungă din urma.
Făcură un popas pentru a lua masa, iar ea aştepta să fie ca înainte. Dar gândăcelul mâncă în grabă şi abia o băgă în seamă pe micuţă.
- Haide, să nu pierdem timpul. Sunt atâtea de făcut. Nu putem petrece timpul stând degeaba şi pălăvrăgind.
Și continuară… Iar si iar.
Buburuza era obosită, plină de tristeţe şi simţea că nu mai poate continua aşa că se lăsă uşor pe o petală. Îl aştepta. Spera să vină s-o îngrijească la fel ca la început, însă el nu se mai vedea la orizont.
Vărsă o lacrimă sărată şi încetişor se sfârşi.

Kishtigăm maşini :))

2010-03-18T20:46:00.000+02:00

Pentru ca vreau sa kishtig o maşină cu care o sa plimb pe toată lumea :)), va rog sa intraţi pe linkul de mai jos şi sa introduceţi codul care apare ;;).
>:D< Mulţumesc :D

http://lumeacafelei.eva.ro/plantatia-lui-Ancutzoi18/

Momente

2010-03-16T21:16:00.000+02:00

Azi eşti.
Respiri, mănânci, bei, simţi, priveşti, auzi, mirosi, atingi, guşti, plângi, râzi, cânţi, vorbeşti, te cerţi, te împaci, săruţi, îmbrăţişezi, iubeşti, urăşti, citeşti, analizezi, memorezi, rememorezi, intuieşti, bârfeşti, glumeşti, te joci, munceşti, dormi, te trezeşti.

Mâine… o bucata de pământ rece, vaga amintire a ceea ce ai fost şi ai trăit.

Poimâine… tot mai putini îşi amintesc de tine, după cât de mult erai intrat în viata lor.

Fără cuvinte

2010-03-12T22:48:00.001+02:00

Ea

2010-03-09T22:14:00.000+02:00

Acesta e unul din momentele din viată în care îmi doresc s-o fi ascultat. Da, am spus-o şi pe asta şi sunt conştienta că nu e prima oara când o simt, deşi nu-mi place. Deloc.
Acum mi-ar spune cu mimica-i specifică pentru astfel de situaţii: „Ți-am zis eu; da’ ce, tu mă asculţi pe mine?! Tu faci ce te taie capul.”
Mi-e foarte dor de ea şi ştiu sigur ca mi-ar fi mult mai uşor dacă mi-ar fi alături, deşi m-ar enerva la culme şi nu aş vrea sa-i vorbesc despre nimic la început. Și totuşi, ea a fost ai va fi mereu singura persoană care ştie cum sa se apropie de sufletul meu, cum să mă certe constructiv, cum să mă încurajeze subtil, cum să mă iubească necondiţionat.

La multi ani!

2010-03-08T09:32:00.000+02:00

Am găsit versurile acestea şi mi-au plăcut foarte mult.

"Mai regina decât floarea,
Doar femeia poate fi,
Mai adânca decât marea
Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca destinul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decât viata,
Doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povaţa,
Doar femeia poate fi.

Mai cuminte ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Mai aproape decât dorul,
Doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul,
Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primăvara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai de taina ca misterul,
Doar femeia poate fi.
Si mai tare decât fierul,
Doar femeia poate fi.

Mai bărbată ca barbatul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca oftatul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decât Zeia,
Doar femeia poate fi.
Si mai vie ca scânteia,
Doar femeia poate fi.

Mai fierbinte ca Sahara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai înaltă ca povaţa,
Si mai scumpa decât viata,
Doar femeia poate fi."

Doar femeia poate fi - Dumitru Matcovschi

La multi ani tuturor femeilor şi în special mamelor!