Mă oglindesc într-un colţ de cer şi nu mă recunosc.
Să treacă norul şi poate reflexia va fi a mea din nou…
Dar vântul încetează să mai bată. Ticăitul ceasului s-a oprit.
Deodată a căzut întunericul.
Nu se mai aude decât liniştea. Şi, rareori, bătăi îndepărtate de inimă.
Petale mici se prind în părul meu. Simt o aromă plăcută. O cunosc încă din copilărie.
