Sublimare

Îşi privi chipul în oglindă. Nu-i plăcuse niciodată şi nici acum nu făcea excepţie. Schiţă un zâmbet mic, doar aşa, să vadă cum e. Ochii se umeziră puţin. Erau tot gri-albaştri şi încă îi plăceau. Măcar atât. Când avea vreo 10 ani, un om nebun îi citise în palmă şi îi zisese că va atrage mulţi băieţi cu ochii ei frumoşi. Surâse la gândul acesta. Totuşi, trişti, ochii nu mai aveau acelaşi farmec. Încercă din nou zâmbetul. „Aş putea oare să mă mint aşa uşor? Multă lume poate”. În acel moment îşi dori să ştie mai puţin, să uite mai mult, să-i funcţioneze mecanismele de apărare mai bine, să nu se mai învinovăţească deloc, să-şi regăsească sprijinul, altădată în afara ei, în propria-i minte.
De fapt, o speria aglomeraţia din afara pereţilor camerei ei. Mulţi oameni ce trec: unii vin, alţii pleacă, unii vorbesc, alţii tac, unii se bucură, alţii sunt trişti, unii sunt frustraţi, alţii mulţumiţi, unii sunt îngrijoraţi, ruşinaţi, grăbiţi, alţii sunt calmi, siguri, stăpâni pe ei înşişi. În trecerea lor, o atingeau , o împingeau, o loveau, iar echilibrul ei era tulburat. Se temea să nu se împiedice şi să cadă. Văzu la un moment dat în faţa ei un…stâlp. Înaintă cu greu până la el şi se sprijini. Îi era bine, nimeni nu o mai putea mişca din locul ei. După o vreme însă, observă piedica pe care i-o punea punctul de sprijin atât de folositor în faţa mulţimii grăbite ce o lua înainte. Sprijinul o ţinea în loc; n-o lăsa să avanseze nici măcar un pas. Se miră că nu observase de la început piedica, dar o puse pe seama confortului de care avusese parte. Siguranţa era atât de plăcută încât aproape uită care era scopul ieşirii în mulţimea zgomotoasă. Trebuia să ajungă undeva. Aşa că, lăsând la o parte părerile de rău pentru pierderea acelui punct de sprijin folositor şi plăcut, decise să meargă mai departe. Stabilitatea ei era mai proastă ca înainte pentru că se dezobişnuise să-şi susţină toată greutatea corpului pe propriile picioare. Însă putea să avanseze în direcţia spre care pornise. „Cum pot oare ceilalţi să treacă prin această mulţime agitată fără să-şi piardă echilibrul?”. Întrebarea o făcu să privească mai atent în jur, şi, surprinsă, observă nişte creaturi ciudate, diferite de ea. Prin ce? Aveau 4 picioare.
Deschise ochii şi privi din nou în oglindă. Avea obrajii roşii. Zâmbi, fără efort de această dată. Un mecanism funcţiona totuşi.

Despre îngeri

„Doamna, te iubesc!”

Azi cred că a fost o zi a îngerilor. Scriind această propoziţie mă gândesc că, de fapt, fiecare zi are îngerii ei. Uneori nu-i vedem, nu-i auzim, nu-i luăm în seamă. Aproape niciodată nu-i căutăm pentru că nu credem că ei există. Însă azi a fost o zi în care mi-au ieşit în cale, unul câte unul, şi mi-au dăruit putere şi încredere, afecţiune şi dorinţa de a continua.

Mai întâi, am nimerit într-o armată de îngeraşi care m-au speriat puţin prin bătăile agitate din aripi. Erau atât de diferiţi, şi totuşi, la un loc, formau un „tot” care n-ar fi putut exista, n-ar fi avut farmec dacă vreo unul ar fi lipsit. Zâmbete peste zâmbete. Bucuria venită din sufletele absolut inocente ale îngerașilor m-a molipsit pe loc. Mă simţeam între ei la fel de pura, deşi Dumnezeu ştie câte patimi mă apasă… Erau cu toţii însetaţi de atingerea umana şi nu scăpau nici un moment pentru a se apropia de tine, pentru a-ţi atinge degetele sau părul.

„Doamna, ce frumoasă sunteţi!” Frumuseţea nu e nicicând mai impresionantă ca în copilărie. Însă îngeraşii aveau chiar mai mult decât atât. O sclipire în privirea curioasă şi atât de dornică de mai mult… O sinceritate atât de rară la noi, cei mari, ce se manifestă prin zâmbete şi cuvinte. O iubire mare cât o grădină înflorită primăvara, din care dăruiesc fără limite tuturor celor care o doresc.

Deşi par să aibă nevoie să primească, ei dăruiesc cel mai mult. Un înger e modelul perfect al empatiei şi al compasiunii de care noi uităm si uităm într-una. Atenţia ta e cel mai mare dar pe care îl poţi oferi unui îngeraş, iar în schimb primeşti tot ceea ce are el mai bun. Mai mult, un înger nu va aştepta niciodată nimic de la tine, pentru că, spre deosebire de mine şi de tine, nu a avut niciodată nimic şi asta chiar de la început. Iată de ce îngerii ştiu să se bucure şi apreciază totul la valoarea maximă. Un gest cât de mic, o încurajare, o privire chiar, o mângâiere şi o mână fragilă de ajutor fac parte din dorinţele lor zilnice. Atât de ieftine pentru noi, atât de preţioase totuşi. Îngerii nu vor fi dezamăgiți mai niciodată tocmai pentru că se mulţumesc cu ceea ce au şi, Dumnezeule, au atât de puţin!

Mai spre seară, un alt înger m-a învăţat că fiecare „clipă se scurge în infinit” şi că bucuriile cele mai mari sunt cele pe care ştim să le apreciem aşa cum se cuvine. Caci viața e atât de scurtă încât până să apuci să înţelegi care-i este rostul, s-a şi sfârşit.

Noroc de îngerii ce-ți mai arată câte o cale bună de urmat, dându-se pe ei înşişi drept exemple.

Și eu vă iubesc!

Rânduri

O oră se scurge mai greu ca oricând
E zi şi e noapte, e cer si pământ.

Eram într-un vis amândoi: tu şi eu
De ce ne-a trezit, aşa brusc, Dumnezeu?

Nu pot şi nu vreau să-nţeleg ce îmi spui
Ai vrea să mă laşi altcuiva… Știi şi cui?

Pleci, nu priveşti înapoi şi te temi
Ca-ntr-o zi, tulburat, înapoi să mă chemi.

Ți-e frică de mine, ţi-e frică de noi,
Când dragostea-i pace, noi facem război.

Ți-aminteşti când ţi-am zis că uşor nu va fi?
De povara grea te-ai scutit într-o zi.

*

Credeam că iubirea durează pe veci,
Dar mi-ai arătat ca e doar un meci.

O parte câștiga, iar eu am pierdut
Pariu că n-aveam habar la-nceput?

La pauza scorul bătea spre egal,
Am zis: nu-i nimica, e-un meci amical.

Dar nu! Categoric, si fără motiv
Ai zis: a fost jocul cel definitiv.

Tribunele freamătă fără-ncetare:
Unii se bucură puţin cam prea tare;

Alții sunt triști: credeau ca jucam
N-aceeași echipa, şi că nu trişăm.

Plec capul acum: victoria-i a ta.
Mă-ntreb însa dacă te bucuri de ea.

Pentru tine, din inima mea

În loc de rămas-bun.

Hristos a înviat!

Lumina acestei sărbători este una reală, sfânta, aducătoare de bucurie interioară. Această lumina se reflectă pe chipurile tuturor celor care, semănaţi cu sămânţa credinţei, înţeleg cu adevărat Taina Sfintei Învieri. Hristos a înviat, iar noi ne-am mântuit. Hristos a înviat, iar noi am înviat odată cu El din moartea păcatelor. Hristos a înviat şi a reînnoit lumea.
Sper să simţiţi cu toţii bucuria acestei mari minuni, care stă de fapt la baza credinţei creştine.
Un Paşte fericit, bogat în iubire, înţelegere, iertare, bunătate, credinţă şi speranţă!