vineri, 1 octombrie 2010

Aparenţă



Atât de optimiste suntem încât îi molipsim şi pe ceilalţi. Râdem şi vedem o glumă în orice mişcă şi articulează. Cântăm şi dansăm ca şi cum am fi singure în încăpere. Dintr-o privire, ne citim gândurile şi zâmbim cu înţeles. Cine ne vede astfel gândeşte că suntem lipsite de orice grijă şi că viaţa ne e extrem de frumoasă pentru că suntem tinere şi lipsite de obligaţii, responsabilităţi, probleme.
Şi totul e perfect…
Da, totul e perfect până când ajungem acasă, închidem uşa camerei şi privim singurătatea în ochi. În acel moment, trăsăturile chipului se schimbă cu 180°, ochii se întristează iar zâmbetul larg se transformă într-unul de resemnare.
Ziua se încheie cu speranţa că mâine, la întoarcerea acasă, vom reuşi să păstrăm mai mult din zâmbetul optimist.