Niciodată nu e prea târziu.

Aseară vorbeam cu un prieten bun şi încerca sa-mi explice ca uneori, dacă ceva nu se întâmplă la un anumit moment dat (atunci când „trebuie”), apoi, chiar dacă se întâmplă, nu mai are rost. Avea dreptate într-un fel… Însă…

Lucrurile cu adevărat importante au nevoie de timp: ca să apară, să se dezvolte, să se sedimenteze, să se stabilizeze. Importanţa unei activităţi este, după mine, direct proporţională cu timpul acordat şi efortul depus pentru realizarea ei. Ceva obţinut fără prea mult efort este preţuit prea puţin, în timp ce lucrul câştigat prin propria implicare (fie ea fizică, emoţională, intelectuală sau de ce nu, temporală) este apreciat la maxim.

Iată de ce cred că, pentru ca un lucru de o valoare semnificativă să se întâmple, nu e niciodată prea târziu.

Răbdarea implică în mod categoric un efort mare (mai ales pentru mine) şi cred că dacă voi reuşi să mă stăpânesc, dacă voi învăţa să aştept, dacă voi putea să tac pentru a asculta şi a înţelege, voi obţine ceea ce îmi doresc mai mult ca orice. Fără răbdare e greu, ba chiar imposibil să realizezi un proiect (de orice fel) important, însa e nevoie de timp şi dăruire pentru a o obţine. De aceea nu e niciodată prea târziu pentru a învăţa să ai răbdare.

Schimbarea unor atitudini şi comportamente nu este, de asemenea, lipsită de greutate. Unii ar spune că practic nu se poate ca un om trecut de vârsta adolescenţei să se mai schimbe în vreun fel. Eu cred însa în puterea omului de a-şi depăşi propria condiţie, de a câştiga competiţia cu propriul sine pentru a deveni mai bun, mai puternic… pentru a deveni ceea ce el îşi doreşte. Și nu, nu e niciodată prea târziu pentru a ne schimba.

Nu, chiar nu vreau să cred ca e prea târziu pentru ceea ce îmi doresc deoarece am realizat că acest lucru este mai important ca orice şi voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-l obţine. Pentru binele meu şi al tău, pentru binele nostru.