Dialoguri mute I (Intro)

- Bună.
După o vreme:
- Bună.
- Ce faci?
- Bine. Ce-o fi vrând oare iar? Tu ce faci?
- Bine şi eu. De ce tremur din toate încheieturile? Ştii, m-am gândit mult în ultimul timp la ceea ce s-a întâmplat…
Pauză.
- ….şi mi-am amintit ceva…
- Ce anume?
- O promisiune.
- ?
- Odată, demult, mi-ai promis ceva. Îţi aminteşti?
- Poate. Habar n-am la ce se referă; of, uneori vorbesc prea mult! Trebuie să fac ceva în legătură cu asta! Autodisciplină cât încape. Mai ales…
- Poate? Spune-mi la ca te gândeşti.
- La nimic. N-ai vrea să ştii la ce mă gândesc…Pff… Oare mai durează mult? Simt că pierd vremea. Până la şi jumătate trebuie să termin lucrarea, iar la fără 17 minute trebuie să fiu în spate la Hală. Mai am fix 41 de minute în care trebuie să….
- Mă minţi. O să-ţi zic eu atunci.
- Spune. 40 de minute! Hai odată! Acum ţi-ai găsit.
- Eram într-o zi pe o bancă şi vorbeam. Era frig şi iarnă. Aveam o stare de tristeţe profundă, iar tu mi-ai zis o poveste cu tâlc, ca de obicei. Apoi m-ai luat în braţe şi…în timp ce îmi ştergeai lacrima, mi-ai promis că…
- …. O Doamne, cum n-am eu ce face uneori şi fac tâmpenii în schimb: luat în braţe, şters lacrimi, ce-o fi fost cu mine?!
- Cred că ştii acum la ce mă refer şi nu are rost să continui… Sau…
- N-ai vrea să vorbim altă dată? Sunt cam în criză de timp. 34!!!
- Mereu eşti în criză de timp. Mai bine aşa.
- Ok, mersi, o zi frumoasă.
- Mulţumesc, şi ţie la fel. Oare mai este ciocolată? Sau mai bine să sun pe cineva.