vineri, 16 iulie 2010

Rugăciune


Ascultă-mi, Doamne, astăzi, ruga
Ce se ridică înspre Tine
De la un muritor: chiar sluga
Ce a primit în dar doar bine.

Mă plec în faţa ta, Stăpâne,
Mărturisesc: măcar o lege n-am ţinut!
În urma mea, o dâră de păcat rămâne,
Păcat murdar, cum nu s-a mai văzut.

Ţintesc pământul cu privirea
Nu mişc, şi să respir mi-e teamă.
În Faţa Ta mă pierd cu firea
De-aş fi ţinut pân-acum seamă…

Dă-mi, Doamne…ce ştii că am folos,
Că ochii mi se scaldă-n patimi
Şi-mi cer ce-n lume e frumos…
O, suflete, cât de uşor te clatini…

Mi-e scârbă, Doamne, şi mă doare,
Păcatele cu greu m-apasă.
Poate doar mila Ta cea mare
Scăpare ar putea să-mi ţeasă.

Să-ţi cer iertare nu-ndrăznesc
Dar ştii, regret amarnic vina
Că de ispite tot nu mă feresc
Şi am pierdut, pe drum, lumina.

Atât de rău m-am tulburat
Şi nu mai văd vreo cale-n faţă.
Mi-e dor de pruncul cel curat
Ce a pornit cu mine-n viaţă.

Răbdare, Doamne, şi putere,
Să ţin păcatelor piept, dă-mi,
Şi şansa la o înviere
Apel la gând şi suflet fă-mi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu