luni, 27 septembrie 2010

Clipe


…astfel, furia şi suferinţa m-au condus spre acest monstru nenorocit: ura. Aşa că am urât. Cu toată fiinţa mea. Contrar aşteptărilor, însă, ura nu mi-a diminuat din durere. Dimpotrivă.
Astăzi am avut o revelaţie. O clipă a durat până să-mi dau seama cât urăsc de fapt ura şi câtă energie îmi consumă. O clipă de înţelepciune a fost suficientă. Am realizat cât de mult întuneric s-a aşezat peste sufletul meu într-un timp atât de scurt. Mi-a dat seama ca urât e antonimul frumosului. Mi-a părut rău şi m-am întristat. Încă o clipă mi-a adus răspunsul. O clipă petrecută în raiul inocenţei despre care aproape uitasem însă căruia adâncul firii mele îi ducea dorul. Iar raiul îmi cerea iubire. Pentru că raiul îmi oferea iubire. Şi atunci am decis să fac un târg cu viaţa. Voi arunca tot întunericul departe de simţurile mele, iar locul gol, proaspăt şi curat îl voi umple cu multă iubire. Pentru că acea clipă de rai m-a făcut să înţeleg: în timp ce ura duce doar la suferinţă, iubirea dăruită poate însemna fericire. Iar eu merit să fiu fericită. Iar atunci când sunt fericită, zâmbesc, iar atunci când zâmbesc sunt mai frumoasă. O clipă petrecută în braţele îngerilor şi totul s-a schimbat. Mi-a fost dor de dulcele rai şi am găsit aici toate răspunsurile. E oaza mea de linişte, de bucurie şi satisfacţie. Aripile lor mă poartă spre înţelepciunea şi răbdarea cerului. E atât de bine…
Am împărţit întreaga zi zâmbete. Nu m-au costat absolut nimic. Am primit în schimb mai multe zâmbete şi în interiorul meu s-a mişcat ceva. Fiecare zâmbet a durat o clipă însă buna-dispoziţie m-a urmat până seara târziu.
Mă întreb acum: de ce am pierdut atâta timp iubind un om ce nu-mi voia iubirea şi de ce am ales să urăsc în loc să uit? De ce, când există atât de multe suflete ce se bucură şi au nevoie de iubirea pe care le-o dăruiesc?
Şi iubesc, şi vreau să iubesc pentru a putea zâmbi. Pentru că zâmbetul e absolut minunat. Şi pentru că o clipă poate schimba atât de multe.

4 comentarii: