duminică, 19 septembrie 2010

Necunoscutului


Te uiţi în ochii mei: adâncă ţi-e privirea,
Albaştri-s cum e cerul senin în zi de vară.
Aşa că te-aş ruga să-ţi ţii în frâu uimirea:
La fel au fost priviţi: e-a zece mia oară.

Asculţi cu patos vocea-mi ce cu poveşti te-ncântă,
Te temi să deschizi gura ca nu cumva să tac:
Îţi place, te înfurie, te-atrage, te frământă,
Eşti ca şi alţi o mie, la fel ca ei, sărac.

M-atingi, cu frică parcă, crezi că-s din porţelan,
Fiori trezesc în trupu-ţi de fiecare dată,
Mă simţi perfect sculptată ca Venus din Milan.
Ca tine, sute fost-au, cu suflarea tăiată.

Îndrăgostit de mine, te pierzi mereu cu firea,
Neregulat se zbate izvorul vieţii tale;
Pasiune şi dorinţă, doar eu ţi-s împlinirea!
Urmat-au înaintea-ţi, chiar zeci, aceeaşi cale.

Şi mă iubeşti, statornic, mă vrei pe veci cu tine,
Mireasă, apoi mamă, îmbătrânind frumos,
Întreaga mea fiinţă doar ţie-ţi aparţine.
Tot aşa au crezut cam încă 5: pe dos.

*

Să mă-nţelegi, s-asculţi, să fim din doi doar unul,
În pas egal: nici unul să nu fie stăpânul,
Să fii, aşa cum eşti, bucata ce-mi lipseşte,
Să fim chiar mai presus de orice om doreşte.

Şi da, e mult mai mult decât priviri şi vise,
Mai mult decât iubire; e fără uşi închise.
Şi te aştept pe tine; şi nu cred în poveşti.
Nu te cunosc, dar ştiu că o să mă găseşti.

4 comentarii: