Aparenţă

Atât de optimiste suntem încât îi molipsim şi pe ceilalţi. Râdem şi vedem o glumă în orice mişcă şi articulează. Cântăm şi dansăm ca şi cum am fi singure în încăpere. Dintr-o privire, ne citim gândurile şi zâmbim cu înţeles. Cine ne vede astfel gândeşte că suntem lipsite de orice grijă şi că viaţa ne e extrem de frumoasă pentru că suntem tinere şi lipsite de obligaţii, responsabilităţi, probleme.
Şi totul e perfect…
Da, totul e perfect până când ajungem acasă, închidem uşa camerei şi privim singurătatea în ochi. În acel moment, trăsăturile chipului se schimbă cu 180°, ochii se întristează iar zâmbetul larg se transformă într-unul de resemnare.
Ziua se încheie cu speranţa că mâine, la întoarcerea acasă, vom reuşi să păstrăm mai mult din zâmbetul optimist.

Unei vuvuzele dragi

După ce mi-am propus de mai multe ori să scriu despre ea (fără succes însă), acum m-am convins că ar fi cazul să concretizez gândurile în cuvinte şi propoziţii.
De aproximativ 2 ani ne mâncăm sufletele reciproc. Ne-am certat, nu ne-am vorbit cu săptămânile, ne-am prefăcut că nu ne interesează de soarta celeilalte, ne-am aruncat cuvinte usturătoare…toate astea ducând la formarea unei frumoase prietenii. Suna ciudat probabil însă…
Vedeam una la cealaltă defecte care ne deranjau în mod deosebit, fără să putem conştientiza o bună bucată de timp că, de fapt, semănăm atât de mult. Atât de mult încât era aproape enervant. Am avut ocazia astfel să ne privim oarecum din exterior şi să realizăm încă o dată cine suntem.
Pentru că o am atât de mult alături zilnic (da, da, zilnic am zis!) nu pot să n-o îndrăgesc şi să n-o iubesc. E specială prin delicateţea ei, prin naturaleţea şi inocenţa care o însoţesc la fiecare mişcare, prin frumuseţea observată la prima vedere si cea ascunsa, mult mai valoroasă decât cea dintâi, prin sinceritatea naivă, prin inteligenţa deosebită (cultivată pe pământul excelenţei în educaţie), prin umorul caracteristic, prin sufletul nepătat şi intenţiile bune, prin stăpânirea de sine şi forţa nebănuită pe care o ascunde. E deosebită pentru fiecare persoană care o cunoaşte şi în special pentru prietenele ei, printre care am norocul să mă număr.
Se recunoaşte instant prin ochii de prinţesă egipteană şi prin zâmbetul cald. Greu de găsit în mulţime astfel încât trebuie avut grijă de ea pentru că o asemenea valoare nu e de pierdut.
Mulţumesc mult vuvuzică răcoricioasă, delicioasă şi bunăcioasă! Mulţumesc pentru fiecare cuvânt de încurajare şi pentru fiecare moment în care mi-ai fost alături.
Te iubesc mult mult şi nu uita că, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău, TU nu te schimbi în esenţă, ci rămâi acelaşi om bun, acelaşi copil minunat, aceeaşi femeie puternică şi deosebită.

Clipe

…astfel, furia şi suferinţa m-au condus spre acest monstru nenorocit: ura. Aşa că am urât. Cu toată fiinţa mea. Contrar aşteptărilor, însă, ura nu mi-a diminuat din durere. Dimpotrivă.
Astăzi am avut o revelaţie. O clipă a durat până să-mi dau seama cât urăsc de fapt ura şi câtă energie îmi consumă. O clipă de înţelepciune a fost suficientă. Am realizat cât de mult întuneric s-a aşezat peste sufletul meu într-un timp atât de scurt. Mi-a dat seama ca urât e antonimul frumosului. Mi-a părut rău şi m-am întristat. Încă o clipă mi-a adus răspunsul. O clipă petrecută în raiul inocenţei despre care aproape uitasem însă căruia adâncul firii mele îi ducea dorul. Iar raiul îmi cerea iubire. Pentru că raiul îmi oferea iubire. Şi atunci am decis să fac un târg cu viaţa. Voi arunca tot întunericul departe de simţurile mele, iar locul gol, proaspăt şi curat îl voi umple cu multă iubire. Pentru că acea clipă de rai m-a făcut să înţeleg: în timp ce ura duce doar la suferinţă, iubirea dăruită poate însemna fericire. Iar eu merit să fiu fericită. Iar atunci când sunt fericită, zâmbesc, iar atunci când zâmbesc sunt mai frumoasă. O clipă petrecută în braţele îngerilor şi totul s-a schimbat. Mi-a fost dor de dulcele rai şi am găsit aici toate răspunsurile. E oaza mea de linişte, de bucurie şi satisfacţie. Aripile lor mă poartă spre înţelepciunea şi răbdarea cerului. E atât de bine…
Am împărţit întreaga zi zâmbete. Nu m-au costat absolut nimic. Am primit în schimb mai multe zâmbete şi în interiorul meu s-a mişcat ceva. Fiecare zâmbet a durat o clipă însă buna-dispoziţie m-a urmat până seara târziu.
Mă întreb acum: de ce am pierdut atâta timp iubind un om ce nu-mi voia iubirea şi de ce am ales să urăsc în loc să uit? De ce, când există atât de multe suflete ce se bucură şi au nevoie de iubirea pe care le-o dăruiesc?
Şi iubesc, şi vreau să iubesc pentru a putea zâmbi. Pentru că zâmbetul e absolut minunat. Şi pentru că o clipă poate schimba atât de multe.

Necunoscutului

Te uiţi în ochii mei: adâncă ţi-e privirea,
Albaştri-s cum e cerul senin în zi de vară.
Aşa că te-aş ruga să-ţi ţii în frâu uimirea:
La fel au fost priviţi: e-a zece mia oară.

Asculţi cu patos vocea-mi ce cu poveşti te-ncântă,
Te temi să deschizi gura ca nu cumva să tac:
Îţi place, te înfurie, te-atrage, te frământă,
Eşti ca şi alţi o mie, la fel ca ei, sărac.

M-atingi, cu frică parcă, crezi că-s din porţelan,
Fiori trezesc în trupu-ţi de fiecare dată,
Mă simţi perfect sculptată ca Venus din Milan.
Ca tine, sute fost-au, cu suflarea tăiată.

Îndrăgostit de mine, te pierzi mereu cu firea,
Neregulat se zbate izvorul vieţii tale;
Pasiune şi dorinţă, doar eu ţi-s împlinirea!
Urmat-au înaintea-ţi, chiar zeci, aceeaşi cale.

Şi mă iubeşti, statornic, mă vrei pe veci cu tine,
Mireasă, apoi mamă, îmbătrânind frumos,
Întreaga mea fiinţă doar ţie-ţi aparţine.
Tot aşa au crezut cam încă 5: pe dos.

*

Să mă-nţelegi, s-asculţi, să fim din doi doar unul,
În pas egal: nici unul să nu fie stăpânul,
Să fii, aşa cum eşti, bucata ce-mi lipseşte,
Să fim chiar mai presus de orice om doreşte.

Şi da, e mult mai mult decât priviri şi vise,
Mai mult decât iubire; e fără uşi închise.
Şi te aştept pe tine; şi nu cred în poveşti.
Nu te cunosc, dar ştiu că o să mă găseşti.

Operaţie

Ajutor! Ajutor!
Am nevoie de un medic!
Domnule doctor, nu vă uitaţi halatul!
Diagnosticul? Tumoră malignă.
Unde? Domnule doctor, deja intrăm în detalii intime.
De obicei, nu-mi dezvălui sufletul atât de uşor…
Dar fie, pentru că aveţi halat…
Puteţi face ceva?
Operaţie?
Mă tem de riscuri… Mă tem pentru celulele sănătoase… Ştiţi, sufletul meu nu e chiar atât de mare…
De fapt, ştiţi ce?
Tăiaţi tot!
Oricum e mai bine decât să rămână vreo urmă.
Da, ştiu, se extinde rapid.
Am mai suferit o intervenţie…
Dar, veniţi mai aproape să vă spun…nu avea halat…
Cred că de asta a revenit…
Familia? Prietenii?
Da, sunt toţi alături de mine.
Vor avea grijă ca totul să decurgă cum trebuie de data asta.
Domnule doctor, un singur lucru vă rog:
Halatul, să nu vă uitaţi halatul!

Un nou început

Septembrie. Cum nu s-a mai întâmplat de mult, toamna şi-a intrat în drepturi imediat ce i-a venit rândul.

Frigul şi ploaia au dat atmosferei o notă de melancolie şi tristeţe imposibil de evitat. Bacovia mi-a sunat în cap în fiecare dimineaţă.

Mâine e prima zi a unui nou început. Un început dorit şi aşteptat, un început plin de speranţă dar şi de temeri. Am dat anii înapoi ca să regăsesc starea ultimei zile de vacanţă. Emoţiile însă nu mă mai cuprind iar aşteptarea nu mai e plină de nerăbdare. Simt în schimb un aer diferit şi singurul cuvânt care-mi vine în minte pentru a-l descrie e „adult” însă e doar o impresie. E prea devreme.

Imaginea unei reflexii în oglindă, vechi de 14 ani îmi apare în faţa ochilor închişi. Uniforma cu sorţ albastru cu buzunare dantelate, fundiţele mari şi albe din părul tuns scurt, ciorăpeii şi pantofii noi: toate astea aşezate pe un trup slăbuţ de fetiţă. Ochii mari şi albaştri studiază fiecare detaliu, însoţiţi de un zâmbet timid, inocent, şi de bătăi puternice in piept. „Să nu uităm nimic!”, spune mama. Ghiozdanul roşu plin de caietele nescrise, florile…suntem gata.

Mâine dimineaţă nu va mai fi uniforma şi nici măcar florile nu vor mai fi. Aceeaşi ochi însă, mari şi albaştri, vor privi în aceeaşi oglindă de pe hol iar buzele vor schiţa un zâmbet. În geantă, câteva foi şi un pix. E un drum atât de diferit cel pe care pornesc şi într-un mod ciudat, acest lucru îmi dă atât de mult curaj. E, poate, decizia care îmi va schimba viaţa.

E un început cu totul nou. E prima pagină.

Suntem gata.

Rugăciune

Ascultă-mi, Doamne, astăzi, ruga
Ce se ridică înspre Tine
De la un muritor: chiar sluga
Ce a primit în dar doar bine.

Mă plec în faţa ta, Stăpâne,
Mărturisesc: măcar o lege n-am ţinut!
În urma mea, o dâră de păcat rămâne,
Păcat murdar, cum nu s-a mai văzut.

Ţintesc pământul cu privirea
Nu mişc, şi să respir mi-e teamă.
În Faţa Ta mă pierd cu firea
De-aş fi ţinut pân-acum seamă…

Dă-mi, Doamne…ce ştii că am folos,
Că ochii mi se scaldă-n patimi
Şi-mi cer ce-n lume e frumos…
O, suflete, cât de uşor te clatini…

Mi-e scârbă, Doamne, şi mă doare,
Păcatele cu greu m-apasă.
Poate doar mila Ta cea mare
Scăpare ar putea să-mi ţeasă.

Să-ţi cer iertare nu-ndrăznesc
Dar ştii, regret amarnic vina
Că de ispite tot nu mă feresc
Şi am pierdut, pe drum, lumina.

Atât de rău m-am tulburat
Şi nu mai văd vreo cale-n faţă.
Mi-e dor de pruncul cel curat
Ce a pornit cu mine-n viaţă.

Răbdare, Doamne, şi putere,
Să ţin păcatelor piept, dă-mi,
Şi şansa la o înviere
Apel la gând şi suflet fă-mi.